Peste 200 de angajaţi ai SC Drumuri şi Poduri SA Suceava ameninţă că vor protesta în stradă împotriva măsurilor luate de actualul administrator judiciar şi care sunt menite să falimenteze societatea. Nemulţumirea oamenilor s-a manifestat încă de ieri, când o bună parte dintre salariaţi s-au adunat în curtea societăţii pentru a-şi exprima păsurile.
Îngrijorarea a sporit după ce angajaţilor li s-a cerut să-şi depună cereri de concediu fără salariu, asta în condiţiile în care nici salariul pentru ultima lună nu a fost achitat.
Dănuţ Penciuc, unul dintre oamenii care se afla ieri dimineaţă în curtea societăţii, şi-a exprimat temerea vizavi de ceea ce-i rezervă viitorul. „Nu-i problema că nu ne-am luat banii două, trei zile sau o lună. Marea problemă e că activitatea e blocată aici de mai bine de o lună şi nici nu sunt perspective că se va schimba ceva în bine”, a mărturisit Dănuţ Penciuc.
Opinia sa a fost împărtăşită şi de un alt coleg, Valentin Negru. „Dacă nu se deblochează activitatea, în două-trei săptămâni trece perioada în care putem lucra, apoi vine ninsoarea, ne înglodăm în datorii şi societatea moare”, a precizat Negru.
Salariaţilor li s-a cerut să-şi depună cereri de concediu fără plată
Chiar dacă ştiau că situaţia societăţii este critică, angajaţii de la Drumuri şi Poduri au sperat că în final se va găsi o rezolvare. Se pare că s-au înşelat amarnic, iar confirmarea că totul se duce de râpă a venit ieri dimineaţă, când au fost anunţaţi că pot rămâne acasă.
„Ni s-a spus că de astăzi (n.r. – ieri) să ne facem cerere de concediu fără plată şi să aşteptăm să se finalizeze procesul (n.r. – procesul privind procedura de insolvenţă declanşat în cazul SC Drumuri şi Poduri SA)”, a declarat Vasile Clim, un alt angajat al societăţii.
Oamenii cred că principalul vinovat pentru actuala stare de lucruri este Consiliul Judeţean Suceava, care a împins practic societatea spre faliment.
La fel de vinovat, în opinia salariaţilor SC Drumuri şi Poduri SA, este deputatul Grosaru, omul care se află în spatele firmei de insolvenţă care a preluat administrarea judiciară potrivit unei decizii a instanţelor de judecată.
„Considerăm că domnul Grosaru este rău intenţionat şi că nu a urmărit nici un moment relansarea activităţii societăţii, ci doar s-o împingă spre faliment. Când am mers pe drumuri cu el ne arăta ce societăţi a falimentat el, dar nu ne-a spus măcar o dată despre vreo firmă salvată de el”, a mărturisit Toader Pîţu, liderul de sindicat de la SC Drumuri şi Poduri SA Suceava.
Cum a încasat firma deputatului Grosaru 100.000 de lei în doar două luni
Mai mult, salariaţii de la Drumuri şi Poduri îl acuză pe deputatul Grosaru că prin intermediul firmei Euro Consulting SPRL ar fi încasat cu titlu de onorariu pentru activitatea prestată începând cu data de 20 mai 2011 nu mai puţin de 100.000 de lei.
„Firma domnului Grosaru nu a făcut decât să ia banii şi nimic altceva. Din acest motiv, Adunarea Creditorilor care s-a reunit pe 11 iulie a cerut revocarea deputatului Grosaru şi a firmei sale din calitatea de administrator judiciar al SC Drumuri şi Poduri SA Suceava. Totul se va decide la Tribunalul Suceava, cu ocazia şedinţei programate în ziua de luni, 25 iulie, iar dacă domnul Grosaru rămâne mai departe administrator judiciar vom protesta”, a mai adăugat Toader Pîţu.
Şi ceilalţi oameni au susţinut ideea de a-şi cere dreptatea în stradă. Salariaţii de la Drumuri şi Poduri spun că vor acţiona în funcţie de ceea ce se va decide luni la Tribunalul Suceava.
„Noi suntem decişi să ieşim în stradă, în faţa Consiliului Judeţean. O să facem totul legal, cu tabele, cu cerere la primărie şi vom aduce şi utilaje. Nu avem motorină pentru că totul e blocat, dar vom pune bani de la noi să luăm şi câteva utilaje pentru a le aduce în stradă”, au arătat drumarii suceveni.
Deputatul Mircea Grosaru, fost administrator şi actual acţionar al SC Euro Consulting SPRL, nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere referitor la acuzaţiile pe care i le aduc muncitorii de la SC Drumuri şi Poduri SA Suceava.
Licitaţii câştigate, lucrările blocate, utilajele închiriate
Drumarii şi-au exprimat nedumerirea şi vizavi de licitaţiile câştigate de societate în cursul anului trecut şi care s-au derulat parţial, iar acum totul s-a blocat. Potrivit oamenilor care s-au adunat ieri în curtea societăţii, valoarea licitaţiilor aflate în derulare ar fi de 200 de miliarde de lei vechi, însă societatea nu le mai poate onora din cauza lipsei materiilor prime şi a combustibilului ca urmare a blocării conturilor.
O altă întrebare pe care oamenii o ridică este de ce o parte din utilaje au fost închiriate către alte societăţi de profil la preţuri derizorii. „Ştim că celor din conducere li s-a impus să închirieze utilajele către diferite firme care au câştigat licitaţii fără să aibă cu ce lucra. S-a vrut distrugerea societăţii şi este aproape să se realizeze”, au comentat unanim angajaţii de la SC Drumuri şi Poduri SA Suceava.
Balanţa societăţii în martie 2011
Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii Drumuri şi Poduri SA Suceava a decis declanşarea voluntară a procedurii de insolvenţă în martie 2011. La vremea respectivă s-a spus că declanşarea procedurii insolvenţei la SC Drumuri şi Poduri SA, al cărui acţionar unic este Consiliul Judeţean, reprezintă o măsură de reorganizare şi de redresare a activităţii acestei firme. Potrivit unei informări cu privire la situaţia SC Drumuri şi Poduri SA, problemele financiare au început în anul 2008, când firma a pierdut contractul de exclusivitate în privinţa întreţinerii drumurilor, încheiat în anul 2005 pe o perioadă de zece ani. În informare se mai precizează că problemele cu lichidităţile s-au accentuat în perioada 2007 – începutul anului 2008, când firma a efectuat lucrări de întreţinere şi reparaţii în sumă de 8,2 milioane de lei fără contract, lucrări care nu sunt asumate de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava, motiv pentru care nu au fost facturate. La acea dată, SC Drumuri şi Poduri SA avea datorii de 15,7 milioane (157 de miliarde de lei vechi) şi creanţe de 13 milioane de lei (130 de miliarde de lei vechi).
(22 iul 2011, 11:55:39