Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor din Suceava au demarat o serie de controale de sezon, privind respectarea prevederilor legale la ştranduri, bazine de înot, piscine de hotel sau de pensiune. Au fost verificaţi 15 operatori economici, dintre care trei bazine de înot acoperite, trei ştranduri, trei piscine şi centre Spa de hotel şi şase piscine de pensiune.
În urma controalelor s-au identificat o serie de nereguli şi au fost aplicate amenzi în valoare totală de 9.100 de lei şi opt avertismente.
Şeful CJPC Suceava, Elena Oanea, a declarat că „bazinul de înot acoperit, cu apă sărată, din localitatea Cacica funcţiona fără autorizaţiile legale eliberate de autorităţi şi în consecinţă s-a decis suspendarea temporară a activităţii la bazin şi s-a aplicat o amendă de 3.000 de lei”.
La una dintre piscinele de hotel din Suceava s-a constatat că, în conformitate cu buletinele de analiză emise de ASP Suceava, clorul rezidual liber era peste limita maximă admisă de 0,5 mg. De asemenea, registrul de evidenţă a calităţii apei şi a clorului rezidual liber nu era completat pentru perioada respectivă, iar comisarii pentru protecţia consumatorilor au aplicat, şi în acest caz, o amendă de 3.000 de lei.
Lipsa marcării adâncimii apei, lucru foarte important în special pentru copii, s-a constatat în alte două situaţii, aplicându-se câte o amendă în cuantum de 2.000 de lei. De asemenea, s-au constatat abateri privind nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea fumatului în spaţiile publice.
(21 iul 2011, 11:12:44