Aproximativ 250 de metri de cablu telefonic au fost furaţi de doi minori în vârstă de 17 ani, poliţiştii găsind colacii de cablu în portbagajul maşinii conduse de o tânără de 18 ani. În noaptea de duminică spre luni, la ora 1.30, agenţii Postului de Poliţie Iaslovăţ au fost sesizaţi prin numărul de urgenţe 112 că pe tronsonul cablului de telecomunicaţii dintre oraşul Milişăuţi şi comuna Iaslovăţ s-a produs o secţionare a acestuia.
Poliţiştii deplasaţi imediat la faţa locului au identificat pe un drum forestier o maşină, la volanul căreia se afla o tânără din Arbore, Ramona M., în vârstă de 18 ani.
În portbagajul maşinii, precizează poliţia, se aflau mai mulţi colaci de cablu telefonic de culoare neagră, cu mai multe fire, în lungime aproximativă de 250 metri. Furtul nu a fost comis de tânăra de 18 ani, ci de doi minori de 17 ani, unul din Cajvana şi unul din Poieni Solca, identificaţi şi ei în scurt timp de poliţie. Audiaţi de poliţie, cei doi tineri au declarat că au secţionat cablul telefonic cu un cleşte şi o pânză de bomfaier, după care l-au încărcat în portbagajul autoturismului pentru a-l duce la un centru de colectare şi a valorifica cuprul din el. Aceştia au acţionat cu uşurinţă, în condiţiile în care cablul fusese doborât la pământ de furtuna de la finele săptămânii trecute.
Poliţia a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de furt calificat, maşina complicei celor doi fiind confiscată.
(19 iul 2011, 15:41:11