Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a intrat în linie dreaptă în ceea ce priveşte înscrierile la cele nouă facultăţi din cadrul instituţiei.
Până la finalul primei sesiuni de admitere la facultate au mai rămas trei zile, dosarele absolvenţilor de liceu fiind primite până pe 20 iulie, la orele 16:00.
Înscrierile la facultate au început pe 11 iulie 2011, iar până în prezent au fost depuse 1.530 de dosare de admitere pentru cursurile de licenţă, la zi, în timp ce pentru cele la învăţământ la distanţă s-au înscris 263 de concurenţi. Pentru continuare de studii şi-au depus dosare de admitere 25 de concurenţi.
La Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică se înregistrează, ca în fiecare an, cele mai multe dosare de admitere la facultate, în această sesiune de înscrieri fiind depuse, până în prezent, 472. La Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor au fost depuse până acum 168 de dosare de admitere, iar la Facultatea de Inginerie Alimentară 146 de dosare.
O nouă sesiune de admitere, în luna septembrie
După cinci zile de la startul sesiunii de admitere la facultate, la specializarea Ingineria şi Managementul Calităţii din cadrul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management nu s-a depus încă nici un dosar de admitere, în timp ce la specializările Muzeologie şi Filosofie s-a înregistrat câte un singur dosar de admitere la facultate.
Comparativ cu sesiunile de admitere din anii trecuţi, în acest an, numărul dosarelor depuse la Universitatea „Ştefan cel Mare” este mai mic, o explicaţie în acest sens fiind rezultatele slabe la examenul de bacalaureat, numai 65% din absolvenţii de liceu din judeţ reuşind să treacă de examenul maturităţii.
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava va mai organiza o sesiune de admitere la facultate în luna septembrie, după bacalaureatul de toamnă, unde vor fi scoase la concurs locurile rămase libere după prima admitere.
Pentru anul universitar care va începe în octombrie, instituţia de învăţământ superior din Suceava a scos la concurs 926 de locuri bugetate şi 1.936 de locuri de admitere cu taxă.