Mănăstirea Putna a devenit proprietară pe terenul donat de Ştefan cel Mare

Mănăstirea Putna se poate intabula pe terenul primit drept donaţie de la domnitorul Ştefan cel Mare încă din 1502. Hotărârea a fost luată de instanţele de judecată după un proces care a durat jumătate de an. Iniţial, Judecătoria Rădăuţi a respins cererea Mănăstirii Putna prin care reprezentanţii acesteia cereau radierea din cartea funciară a statului român în calitate de proprietar pentru suprafaţa de 14,02 hectare de teren. Aceeaşi instanţă a respins astfel şi cererea de intabulare formulată de Mănăstirea Putna.

Decizia de la Rădăuţi a fost atacată cu recurs la Tribunalul Suceava. Judecătorii de aici au ajuns la concluzia că cererea Mănăstirii Putna este întemeiată, motiv pentru care au admis recursul şi au constatat că „reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa totală de 140.243 mp teren, situat în intravilanul localităţii Putna”. Tribunalul Suceava a decis radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate pe care-l avea statul român şi a dispus intabularea Mănăstirii Putna.

Daniel Ionaşcu, avocatul care a reprezentat Mănăstirea Putna în acest proces, a declarat că s-a făcut dreptate. „Pământul lui Ştefan cel Mare i-a revenit Mănăstirii Putna. S-a făcut dreptate, având în vedere că acest teren a fost în proprietatea Mănăstirii Putna în mod neîntrerupt mai bine de cinci secole. Şi nu trebuie să uităm cuvintele lui Mihai Eminescu, care a spus că Putna este Ierusalimul neamului românesc, cuvinte de o însemnătate extraordinară peste ani”, a spus avocatul Ionaşcu.

Terenul pentru care a fost deschis acest proces a ajuns în proprietatea Mănăstirii Putna în 1502, printr-un hrisov semnat de domnitorul Ştefan cel Mare, care întărea sub blestem daniile făcute către acest lăcaş de cult unde-şi doarme somnul de veci. Ulterior, după al Doilea Război Mondial, terenul a fost luat de autorităţile comuniste şi intabulat de statul român.