Prefectul Sorin Arcadie Popescu, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat primarilor să instituie serviciul de permanenţă pe perioada 14-17 iulie, când Suceava se află sub atenţionare ”Cod Galben” de caniculă, să activeze punctele de distribuţie a apei potabile amenajate în special în zonele aglomerate şi să înfiinţeze puncte de prim-ajutor. De asemenea, prefectul a cerut Direcţiei de Sănătate Publică să asigure personalul medical şi dotările necesare pentru punctele de prim-ajutor. El vrea astfel să prevină apariţia fenomenelor de deshidratare şi hipertermie la populaţie.
Totodată, Popescu a cerut Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava să verifice modul în care angajatorii iau măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, pentru perioada menţionată, conform prevederilor legale.
„Recomandăm populaţiei şi, în mod special, categoriilor vulnerabile, respectiv vârstnicii şi copiii, să evite pe cât posibil deplasările în intervalul menţionat şi să asigure un nivel de hidratare corespunzător, iar orice problemă privind starea de sănătate să o semnaleze la telefonul de urgenţă 112”, a spus prefectul.
În după-amiaza zilelor de 14, 15, 16 şi 17 iulie, vremea va fi caniculară, iar indicele de confort termic (ITU) se va situa peste pragul critic de 80. Pe arii extinse, temperatura maximă a aerului va depăşi 35 de grade.
(14 iul 2011, 11:05:30
Pare în regulă dar nu e , nu e !
Nu alergăm în cursă da’ fiorul de adrenalină
Îl simţim ( ca orbii ) ... oare de ce ? !
Purtăm crochiul unei feţe ca şi cum
Normalitatea’i pe făgaşul ei şi la noi
Circulăm prin şanţuri cărora le zicem drum
Iar ( la noi )unu’ şi cu unu’ nu dă niciodată doi
Geografia morală ne diferenţiază( şi mă enervează)
Parcurgem timp prin viaţa noastră ignorând
Anormalitatea ce’n fiecare amputează
Românismul obstrucţionat de românii cu ,,avânt ’’
Mâncarea n’are nici o urmă de aliment în ea
Am fost plecat din viaţa mea ? unde’i România ?