Nu mai puţin de 19 indivizi, majoritatea din oraşul Gura Humorului, au fost trimişi în judecată zilele trecute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) –Serviciul Teritorial Suceava, fiind acuzaţi că au dus în Italia şi au obligat să stea cu mâna întinsă la colţ de stradă zeci de romi.
Potrivit unui comunicat al DIICOT Suceava, Gheorghe David (40 de ani), zis „Prinţul”, Violeta Varga (39 de ani), zisă „Păsărica”, Carol Antal (37 de ani), zis „Cacorel”, Iosif Varga (57 de ani), zis „Corci”, Alexandru Chereji (63 de ani), zis „Didai”, Reghina David (58 de ani), zisă „Băbuca”, Codruţ David (29 de ani), zis „Codru”, Alexandru David (36 de ani), zis „Pipăruş”, Gheorghe Varga (55 de ani), zis „Ghiusi”, David Augustin (42 de ani), zis „Tarzan”, Gheorghe Ilie Tiperciuc (41 de ani), zis „Jimi”, Natiu Varga (40 de ani), zis „Ţiţi”, Tudor –Cornel Varga (38 de ani), Pintea Varga ( 34 de ani), zis „Ralu”, Aura Varga (33 de ani) , zisă „Chichilia”, Vasile Beghean (45 de ani), Severus Covaci (38 de ani) , zis „Sever”, Gheorghe Jucan (42 de ani) şi Niculai Pricope (44 de ani), zis „Nelu”, sunt numele de pe lista inculpaţilor.
Afacerea cu cerşetori a început în anul 2000
Potrivit anchetatorilor, afacerea cu cerşetori a început în anul 2000, când mai multe familii de romi din oraşul Gura Humorului s-au stabilit sub un pod din Napoli (Italia), locuind în colibe şi corturi.
Pentru a se întreţine, romii lucrau la negru ori cerşeau pe străzile din oraş.
Văzând că se pot face bani buni de pe urma cerşetoriei, romii şi-au chemat tot mai multe rude în Italia. Apoi, s-au gândit că pot aduce şi alte persoane, care să stea cu mâna întinsă, iar banii să ajungă în buzunarele lor.
Au început atunci să promită locuri de muncă în Italia, iar victimele erau tot din rândul comunităţii romilor.
Le plăteau actele şi drumul victimelor şi le suceau minţile cu locuri de muncă în restaurante, terase, localuri etc..
Odată ajunşi în Peninsulă, le confiscau paşapoartele şi invocau fel de fel de datorii, iar victimele erau obligate să cerşească pentru ca traficanţii să-şi recupereze banii.
Mulţi dintre cei traficaţi erau muzicanţi şi erau trimişi în stradă să cânte la instrumente.
În Napoli, tabăra traficanţilor şi implicit a victimelor se afla la marginea oraşului,într-o zonă numită Casa Nuovo-Casoria,sub un pod, unde erau amplasate mai multe corturi şi barăci.
Pentru că „fabrica” de cerşetori funcţiona, o parte dintre traficanţi şi-au extins afacerea, explică anchetatorii, şi în alte oraşe din Italia, cum ar fi în Bari. Aici, traficanţii şi-au stabilit cartierul general într-un castel părăsit.
Lotul celor 19 inculpaţi este al doilea trimis în judecată în acest caz, prima serie fiind trimisă în judecată în urmă cu aproximativ cinci ani. O parte dintre inculpaţii de atunci au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea, cea mai aspră fiind de cinci ani şi jumătate.
(13 iul 2011, 20:30:34