Serviciul de Poliţie Rutieră Suceava a organizat, joi şi vineri, un control în trafic pe linia combaterii excesului de viteză, după câteva ore în care s-a acţionat cu maşinile dotate cu radar fiind aplicate 211 amenzi, dintre care 136 pentru viteză şi două pentru depăşiri neregulamentare.
Controlul s-a desfăşurat la nivelul întregului judeţ, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la peste 35.000 de lei.
Dintre şoferii depistaţi de radare, doar unul a fost înregistrat cu mai mult de 50 de kilometri la oră peste limita admisă. Este vorba de un conducător auto din judeţul Cluj, surprins de radar cu 103 kilometri la oră pe strada Roşu, în municipiul Vatra Dornei. Pe lângă amendă, acestuia i s-a ridicat permisul de conducere, perioada de suspendare fiind de 90 de zile.
Alte două permise de conducere au fost reţinute de la şoferi care depăşiseră neregulamentar, ei fiind surprinşi de camerele video amplasate pe maşinile cu radar ale poliţiei.
De asemenea, în cadrul acţiunii, a fost întocmit şi un dosar penal, pe numele unui şofer din Dumbrăveni, Radu S., în vârstă de 39 de ani, care ieşise în trafic deşi avea permisul de conducere suspendat.
Acţiunile de control ale Poliţiei Rutiere au continuat şi în weekend, când s-a pus accent pe depistarea şoferilor care se urcă băuţi la volan.
Statisticile poliţiei arată că viteză este cauza principală a producerii tragediilor de pe şosele.
(11 iul 2011, 11:43:40
Eu sunt perfect de acord cu sanctiunile pentru vijeliosii de peste 100km/h... ca asa este normal sa fie intr-o tara civilizata. ... dar nu sunt de acord cu locul de amplasare sau de activitate al haiducilor astia de politisti.
Daca analizezi drumul Suceava - Gura Humor, intre aceste localitati, exista cel mai mic risc de producere al unui accident, asa ca, nu acolo ar trebui sa-si faca politia datoria
Politia , sa mai faca si activitatea de preventie si de educare a mirlanetilor!
De obicei, nu se vizeaza siguranta participantilor la trafic ci mai degraba prinderea celor care depasesc un pic viteza legala, pentru a le papa toti banii … si nu mi se pare normal!.
Absolut necesar ar fi sa se fixeze din loc in loc, cit mai des, panouri la vedere cu VITEZA LEGALA. Asta pe anumite portiuni de drum, sau intre localitati!
Si atunci sigur nu vor mai fi atitea discutii si nici suparari din partea soferilor...