O femeie din comuna Frasin s-a trezit în miez de noapte cu un individ care i-a spart uşa de la casă, i-a intrat în imobil şi a început să o lovească cu un băţ peste faţă.
Potrivit poliţiei, agresorul este un fost amic de-al fiului femeii, care vroia să se răzbune pe acesta din urmă.
Într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, se arată că agresiunea a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1:45.
Liliana C., în vârstă de 42 de ani, le-a povestit poliţiştilor că a auzit pe la o bucată de noapte izbituri puternice în uşă. La un moment dat, încuietoarea tip broască a cedat, iar în holul locuinţei sale a intrat un individ care se afla în stare de ebrietate şi avea un băţ în mână.
Agresorul a spart un geam de la uşa camerei în care se afla reclamanta şi a lovit-o cu băţul în zona feţei.
Scandalul a fost aplanat de fiul victimei, Eugen K., de 18 ani, care dormea într-o cameră alăturată, şi care, auzind urlete, a sărit să-şi apere mama, reuşind să-l scoată afară pe agresor. Acesta din urmă a fugit de la faţa locului.
Oamenii legii l-au identificat pe agresor în persoana unui anume Florin D., în vârstă de 22 de ani.
„Din primele verificări efectuate a rezultat că între agresor şi fiul reclamantei există o stare conflictuală mai veche”, se arată în comunicatul poliţiei, precizându-se că cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei.
( 9 iul 2011, 23:50:55