O şoferiţă care şi-a scăpat maşina de sub control, lovind violent o balustradă de protecţie a unui pod, a provocat un accident în urma căruia ea şi pasagera care o însoţea au ajuns la spital. Evenimentul rutier s-a petrecut miercuri dimineaţă, în jurul orei 8.00, pe DJ 174F, în comuna Şaru Dornei.
Conform anchetei poliţiei, din cauza neatenţiei, conducătoarea auto, Mihaiela P., în vârstă de 36 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a pătruns pe sens opus, ieşind în afara drumului şi lovindu-se violent de balustrada din beton.
În urma impactului, şoferiţa a fost rănită grav, în timp ce pasagera, Rodica D., de 42 de ani, localnică din Şaru Dornei, a suferit leziuni uşoare.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat şi probe biologice de sânge.