Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a anunţat ieri că în această vară vor fi demarate marile proiecte care vor duce la schimbarea la faţă a judeţului. Flutur a amintit de proiectul de 120 de milioane de euro vizând extinderea reţelelor de apă şi canalizare în cinci aglomerări urbane, de care vor beneficia peste 200.000 de suceveni, şi de proiectele de dezvoltare rurală pe care le au primăriile.
“Foarte multe primării au lucrări în execuţie în special pe proiecte de modernizare a satului. Aproape 90% din primării au lucrări de asfaltare de drumuri, aducţiuni de apă şi canalizare, construcţii de staţii de epurare. Cred că în această toamnă încep să prindă contur lucrările şi schimbarea la faţă a judeţului începe. Anul viitor, pe vremea asta, majoritatea localităţilor din judeţ vor fi transformate radical în ceea ce priveşte infrastructura de drumuri, apă şi canalizare”, a spus Flutur.
Groapa de gunoi de la Moara va fi terminată în august
Şeful administraţiei judeţene a adus în prim plan investiţia în depozitul de deşeuri de la Moara, despre care a spus că va fi finalizată la jumătatea lunii august. “La groapa de la Moara ne mai trebuie staţie de epurare şi o serie de lucrări legate de colectarea levigatului ca să poată funcţiona. Acum grăbim licitaţiile pentru aceste achiziţii. Groapa va fi gata la jumătatea lunii august”, a menţionat Flutur.
El a vorbit despre o altă investiţie extrem de importantă pentru judeţ, şi anume modernizarea aeroportului de la Salcea, precizând că a fost înfiinţată Unitatea de Management care va coordona proiectul. Proiectul privind modernizarea aeroportului a fost depus de Consiliul Judeţean la Ministerul Transporturilor, urmând a fi evaluat pentru a primi finanţare europeană prin Programul Operaţional Sectorial - Transporturi. Este vorba de 40 de milioane de euro, necesari pentru prelungirea cu 600 de metri a pistei, pentru construirea unui nou turn de control şi pentru dotarea cu un sistem de balizaj modern.
“E un proiect curajos. Suceava a depus proiectul încă din decembrie 2010, iar acum l-a actualizat conform ghidului solicitantului. Aşteptăm evaluarea. Sperăm să trecem de evaluare şi să dăm drumul la procedurile de licitaţie”, a încheiat Flutur.
( 7 iul 2011, 11:50:44