Sucevenii ar trebui să aibă pe fiecare scară de bloc televizoare şi radiouri, dacă se poate chiar şi pe fiecare palier în parte, ca să poată urmări o emisiune de la parter şi până ajung la etajul patru, ori să asculte la radio ultimul hit al verii, pentru că E.ON le încasează taxa radio-TV chiar şi pentru curentul consumat de iluminatul pe casa scării.
Această situaţie aberantă a fost reclamată conducerii Primăriei Suceava de reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, care au solicitat sprijinul municipalităţii pentru a nu mai fi puşi să plătească inutil acele taxe.
“O să ne autosesizăm vizavi de această situaţie şi vom trimite la E.ON o solicitare oficială, cu ştampila primăriei şi semnătura primarului, pentru a corecta astfel de anomalii. E.ON este o societate privată, dar trebuie să ţină cont de solicitările unei instituţii care reprezintă peste 100.000 de oameni”, a spus primarul Ion Lungu, care a menţionat că situaţii ciudate i-au fost aduse la cunoştinţă şi în privinţa furnizării de gaz metan.
În vreme ce preşedinţii de asociaţii, nemulţumiţi că facturile la energie electrică au fost umflate şi cu taxele de radio şi TV, au fost liniştiţi de promisiunea fermă a primarului Ion Lungu că va lua poziţie faţă de aceste practici ale E.ON, viceprimarul Lucian Harşovschi i-a sfătuit pe cei care au plătit deja facturile să meargă să ceară stornarea sumelor încasate pe nedrept.
“Cei de la E.ON au un program care bagă automat la plată taxa radio şi TV pentru fiecare consumator, dar nu e cazul şi aici, când consumul înregistrat este cel pentru iluminarea scărilor de bloc”, a adăugat Harşovschi.
Preşedinţii şi administratorii de asociaţii şi-au exprimat dorinţa ca problema acestor taxe să fie rezolvată cât mai rapid, pentru că, la rândul lor, sunt certaţi de oameni pentru că au fost puşi la plată pe nedrept.
( 6 iul 2011, 11:08:34