Pe lângă drumuri proaste şi vreme neprielnică, turismul din Bucovina mai primeşte lovituri sub centură şi din alte direcţii. Culmea, acestea vin din partea unor oameni care ar trebui să asigure o bună funcţionare în domeniu, dar care nu par capabili să completeze corect un proces verbal de sancţionare. Nu este o glumă, ci adevărul gol-goluţ, iar „agentul constatator” al Direcţiei de Control, Verificare şi Monitorizare Turistică poartă numele de Costel Ignătescu. Amenda în valoare de 10.000 de lei a fost aplicată pe 11 mai 2011, iar firma vizată este Gecris Bucovina, care deţine un hotel în cartierul sucevean Burdujeni.
Fără să fii specialist, la o simplă lecturare a procesului verbal întocmit de Costel Ignătescu îţi sar în ochi mai multe nereguli. Una dintre acestea este că prima pagină a documentului de sancţionare nu este semnată de agentul constatator. Articolul 19, alineat 1, din OG 2/2001, cu privire la regimul juridic al contravenţiilor spune extrem de clar paşii care trebuie urmaţi: “Procesul verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator şi de contravenient”.
Prin lipsa semnăturii de pe prima pagină se anulează înscrierile şi informaţiile de pe aceasta, iar paginile următoare nu mai au nici un fel de relevanţă, iar procesul verbal este nul de drept.
Un alt motiv care atrage nulitatea absolută a procesului verbal este acela că nu există descrierea amănunţită a faptei, o cerinţă imperativă întrucât aceasta este baza care trebuie să asigure posibilitatea cercetării legalităţii actului constatator, faptele materiale şi încadrarea juridică a acestora, precum şi posibilitatea aprecierii corectitudinii sancţiunii aplicate.
OG 2/2001, călcată în picioare sistematic
O altă neregulă din acest proces verbal de contravenţie este acela că nu sunt consemnate obiecţiile ridicate de reprezentanţii firmei care a făcut obiectul controlului. În actul întocmit de Costel Ignătescu apare doar faptul că reprezentantul va depune contestaţie în instanţă. Şi aici, articolul 16, alineat 7 din OG 2/2001 este extrem de limpede: “În momentul încheierii procesului verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţii cu privire la actul de constatare. Obiecţiile sunt consemnate distinct în procesul verbal la rubrica <Alte menţiuni> sub sancţiunea nulităţii procesului verbal”.
În acelaşi proces verbal întocmit de Costel Ignătescu, în pagina trei apare menţionat că amenda se va plăti la Trezoreria Suceava, fără a se menţiona vreun număr de cont.
Practic, în doar câteva foi, „agentul constatator” Costel Ignătescu a reuşit să comită mai multe greşeli flagrante, care nu fac decât să discrediteze instituţia pe care o reprezintă şi în numele căreia merge în control pe la diferite pensiuni şi hoteluri din judeţ. De altfel, la primul termen care a avut loc la Judecătoria Suceava pentru anularea procesului verbal din 11 mai 2011, din partea Direcţiei de Control, Verificare şi Monitorizare Turistică nu s-a prezentat nimeni. Probabil că şi juriştii instituţiei au ajuns la concluzia că nu trebuie să-şi consume energiile pentru o cauză pierdută.
( 6 iul 2011, 11:18:59