Sucevenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă îşi pot încerca norocul de a se angaja la câteva ferme de porci din Danemarca pe posturi de îngrijitori, însă numai dacă au absolvit un liceu agricol ori o facultate de profil. Aşa sună una dintre cele mai recente oferte de locuri de muncă intermediate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava, în total angajatorii din Danemarca având nevoie de 40 de îngrijitori calificaţi.
Conform cerinţelor danezilor, îngrijitorii trebuie să aibă între 18 şi 30 de ani şi să fi absolvit în 2009 sau 2010 un liceu agricol sau o universitate de ştiinţe agricole şi medicină veterinară. În oferta de locuri de muncă ei mai precizează că acceptă şi studenţi în anii terminali, însă doar cei cu specializare, studenţii în alte domenii fiind excluşi din start. Viitorilor angajaţi li se mai cere flexibilitate cu privire la data începerii muncii, în timp ce experienţa în condus tractoare reprezintă şi ea un avantaj.
Cât despre atribuţiile de serviciu, muncitorii calificaţi trebuie să hrănească porcii, să cureţe grajdurile, să facă injecţii şi să ofere asistenţă la naştere, să ţină evidenţa efectivelor de porcine şi să administreze tratamentele de bază ale animalelor.
Candidaţilor li se mai cere să cunoască limba engleză la un nivel ridicat, programul de lucru fiind de 37 de ore săptămânal, cu posibilitatea efectuării de ore suplimentare.
Alte oferte de locuri de muncă în străinătate
La capitolul salariu, angajatorii oferă un câştig lunar brut de 1.260 de euro, din care se scade impozitul şi contribuţia pe piaţa muncii. Cazarea trebuie suportată de angajat, unii dintre patronii fermelor punând la dispoziţie spaţii de locuit, cu o chirie medie de 200-300 de euro pe lună.
Cei interesaţi îşi pot depune CV-urile până la finele lunii august, contractele de muncă urmând a fi pe perioade cuprinse între şase şi 18 luni.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, prin programul EURES (o reţea de cooperare între serviciile publice de ocupare europene), oferă consultanţă pentru mai multe oferte de locuri de muncă în străinătate. În oferta actuală se mai găsesc posturi de asistent medical în Germania, de mecanic auto în Austria, de şofer în Italia ori de inginer în Spania. De asemenea, din partea Institutului pentru Reproducerea Animalelor şi Tehnologie Alimentară din Polonia există câteva oferte pentru posturi de cercetători.
Doritorii pot afla detalii despre toate locurile de muncă din străinătate disponibile pe site-ul www.suceava.anofm.ro, precum şi la sediul AJOFM Suceava, unde există un consilier specializat în programul EURES, care oferă consultanţă celor interesaţi.
( 5 iul 2011, 11:15:19