Silvicultorii suceveni au cele mai bune performanţe din ţară în administrarea pădurilor, conform directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) Romsilva, Valerian Solovăstru. Acesta i-a convocat ieri pe toţi şefii de ocoale silvice şi conducerea Direcţiei Silvice (DS) Suceava, într-o şedinţă de analizare a activităţii din primul semestru al anului.
“Le-am mulţumit pentru eforturile pe care le-au făcut şi pe care le fac pentru gestionarea fondului forestier. Au rezultate deosebite. Comparativ, numai la cifra de afaceri, între ceea ce şi-au propus şi ceea ce realizează, se apropie de ei Direcţia Silvică Caraş-Severin, ce administrează cel mai mare fond forestier din ţară. Dacă Suceava şi-a propus să facă 54 de milioane de lei în primul semestru şi realizează 86 de milioane de lei, Caraş-Severin realizează abia 24 de milioane. Sunt probleme care ţin de management, de calitatea oamenilor care lucrează, dar şi de calitatea fondului forestier”, a declarat directorul RNP la finele şedinţei, recunoscând meritele actualei structuri de conducere formate din Mihai Miheţiu – director general, Marius Răguşitu – director tehnic, Silvia Făgurel – director economic şi George Celsie - director comercial.
Valerian Solovăstru a spus că direcţii silvice precum Suceava, Piatra Neamţ şi Mureş reprezintă coloana vertebrală a Regiei Naţionale a Pădurilor şi că dacă peste tot ar fi gestionate atât de bine pădurile, alta ar fi situaţia ţării.
Directorul general al Romsilva a făcut şi un scurt bilanţ al activităţii instituţiei pe care o conduce, precizând că pe primele şase luni ale acestui an se înregistrează depăşiri atât la cifra de afaceri cât şi la profit, de cel puţin 10-15%.
„Asta în condiţiile în care piaţa lemnului s-a relansat, avem creşteri spectaculoase la preţul mediu obţinut pe metru cub de răşinoase – o creştere de 40% comparativ cu anul trecut. Avem presiuni foarte mari şi pentru valorificarea biomasei, a lemnului de foc, pentru că există interes a se investi în centrale de cogenerare care folosesc drept combustibil biomasa”, a precizat Solovăstru.
Pentru că gestionarea pădurilor nu înseamnă doar exploatarea masei lemnoase, ci şi asigurarea unei continuităţi a pădurii pe toate suprafeţele administrate, Valerian Solovăstru a prezentat şi o situaţie a împăduririlor efectuate în acest an.
“Nu au fost neglijate nici aspectele legate de împăduriri, unde avem o depăşire cu 10% a suprafeţelor pe care le-am planificat. Noi nu putem depăşi foarte mult acest plan, pentru că nu avem suprafeţe care să ne fie puse la dispoziţie pentru împădurire. Din păcate sunt o mulţime de terenuri de care Agenţia Domeniilor Statului ţine cu dinţii, deşi sunt terenuri degradate. La fel procedează şi comunităţile locale, care au foarte multe suprafeţe pe care le ţin în evidenţă ca islazuri sau păşuni, dar în realitate sunt terenuri degradate. Prin trecerea acestora în fondul forestier naţional s-ar putea creşte suprafaţa împădurită a României”, a mai spus Solovăstru.