Poliţiştii din oraşul Frasin au fost sesizaţi despre faptul că, în urmă cu două zile, persoane necunoscute au distrus un aparat cu jocuri mecanice aflat în incinta unui bar din localitate.
Fapta s-a petrecut joi, în jurul orei 19:00, în timp ce vânzătoarea unităţii se afla în alt spaţiu al societăţii. Gestionara a declarat că nu ştie cine a distrus aparatul.
Cert e că autorul a spart ecranul de protecţie şi monitorul LCD.
„Cercetările sunt continuate, în cauză înregistrându-se dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.