Prezent ieri, la Suceava, cu prilejul închiderii campaniei de luptă împotriva HIV/SIDA - „Iubeşte fără riscuri”, derulată în judeţ, prin Direcţia de Sănătate Publică (DSP), ministrul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Adrian Streinu -Cercel, a declarat că această maladie nu mai este o problemă pur medicală, ci una cu aspecte sociale, şi a salutat iniţiativa autorităţilor sanitare locale de a declanşa o astfel de acţiune cu caracter preventiv.
„Prevenţia este mai eficientă decât orice intervenţie terapeutică”, a spus oficialul, care a atras atenţia factorilor de răspundere asupra importanţei de a educa generaţia tânără şi de a o menţine sănătoasă.
„Prevenţia înseamnă o investiţie pe care n-o recuperezi într-un mandat şi aici este problema politicienilor. Ca atare, trebuie cu toţii să facem corp comun şi să transmitem acest mesaj, indiferent de culoarea politică, fiindcă sănătatea nu are culoare politică”, a adăugat Adrian Streinu-Cercel.
45 de milioane de euro cheltuiţi anual, pentru tratarea persoanelor cu HIV/SIDA din ţară
El a arătat că, în România, în momentul de faţă, există 10.500 de persoane cu HIV /SIDA în viaţă, dintre care 8.000 vin regulat în secţiile de boli infecţioase din spitale pentru reevaluare, iar 7.600 urmează un tratament. Pentru aceşti bolnavi, se cheltuiesc, anual, 45 de milioane de euro, a completat oficialul.
Ministrul secretar de stat a ţinut să precizeze că, începând din 1997, numărul pacienţilor diagnosticaţi cu HIV/SIDA a rămas constant în ţara noastră, fiind înregistrate între 250 şi 450 de cazuri noi pe an, iar această rată scăzută a îmbolnăvirilor s-a datorat faptului că pacienţii au fost trataţi, devenind „nedetectabili din punct de vedere al prezenţei virusului în sânge”, ceea ce înseamnă că nu mai pot transmite infecţia.
Tinerii suceveni, interesaţi să afle cât mai multe despre HIV/SIDA
Campania „Iubeşte fără riscuri" a fost lansată de DSP Suceava pe data de 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor, fiind cea mai amplă campanie de informare, educare şi comunicare în domeniul prevenirii cazurilor de infectare cu virusul HIV, responsabil de apariţia maladiei SIDA, a arătat, ieri, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Adrian Popescu.
Tot ieri, directorul adjunct al DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a apreciat drept mulţumitoare rezultatele campaniei, explicând că tinerii din judeţ sunt interesaţi să primească informaţii despre HIV/SIDA şi să participe la discuţii mai puţin formale.
183 de persoane cu HIV/SIDA, în judeţ
Campania s-a încheiat ieri, în prezenţa a numeroşi invitaţi, printre care vicepreşedintele CJ Vasile Ilie, subprefectul Angela Zarojanu, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă, dr. Doina Elena Ganea Motan, şeful secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Suceava, dr. Corina Stănescu, care, de altfel, a avut şi iniţiativa demarării unei asemenea acţiuni de prevenire.
Anul acesta, în judeţ, au fost depistate zece cazuri noi de infecţie cu HIV/SIDA, dintre care unul la un bebeluş născut dintr-o mamă seropozitivă, şi restul la adulţi cu vârste între 22 şi 47 de ani. Tot în 2011 au fost consemnate şi patru decese.
La ora actuală, în judeţul Suceava sunt în evidenţă 183 de persoane cu HIV/SIDA, dintre care 167 urmează un tratament antiretroviral.