La 76 de ani, bătrânul din oraşul Siret trimis în judecată la mijlocul lunii aprilie, pentru contrabandă şi încălcarea Codului Fiscal, a reuşit să închidă dosarul penal înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava, plătind integral prejudiciul.
Septuagenarul, cunoscut drept cel mai bătrân contrabandist din judeţ, a fost trimis în judecată în urmă cu două luni, alături de o femeie din Ucraina, Maria Bodnar, în vârstă de 45 de ani, după ce cei doi au fost prinşi, pe strada Cernăuţi, din municipiul Suceava, transportând cu un autoturism Logan o cantitate semnificativă de ţigări de contrabandă.
Cei doi au fost arestaţi preventiv şi daţi pe mâna judecătorilor pentru contrabandă şi încălcarea Codului Fiscal.
„La data de 1 aprilie 2011, au transportat cu un autoturism Dacia Logan un număr de 4.990 de pachete de ţigarete marca Doina, cu banderole fiscale aparţinând Republicii Moldova, cunoscând că acestea provin din contrabandă, fiind creat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 43.396 de lei”, declara în ziua întocmirii rechizitoriului purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, procurorul Bogdan Apetroae.
„Nota de plată” la Judecătorie, 43.396 de lei
Procesul a durat doar câteva săptămâni, după ce, reiese de pe portalul instanţelor de judecată, Pânzariu şi complicea sa, au achitat cei 43.396 de lei, reprezentând prejudiciul în acest dosar.
În aceste condiţii, judecătorii au dispus încetarea procesului penal.
Totuşi, magistraţii Judecătoriei le-au dat celor doi inculpaţii câte o sancţiune administrativă de 1.000 de lei, care s-a înregistrat în cazierul judiciar.
De asemenea, judecătorii au dispus şi confiscarea celor aproape 5.000 de pachete de ţigări, dar şi Loganul lui Pânzariu, în care a fost găsită marfa de contrabandă.
Septuagenarul şi ucraineanca au fost obligaţi să plătească şi suma de 1.600 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Cu mascaţii la uşă
Arestat preventiv în perioada 2 aprilie - 9 mai, Mihai Pânzariu s-a trezit la mijlocul acestei luni cu mascaţii poliţiei la poartă, locuinţa septuagenarului din Siret fiind una dintre cele 143 de locaţii la care s-au făcut percheziţii acum două săptămâni, într-o acţiune de amploare pentru anihilarea reţelelor de contrabandă cu ţigări.
Bătrânul, însă, nu a fost pe lista persoanelor aduse la audieri, în faţa procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Suceava.
(29 iun 2011, 20:40:41