Cinci case din comuna Moara au rămas, total sau parţial, fără acoperişuri în urma unei furtuni care s-a produs sâmbătă după-amiază. Vântul puternic a smuls întreg acoperişul de pe o casă aflată la intrarea în comuna Moara, şi a distrus parţial tabla şi ţiglele de pe alte patru.
Potrivit primarului din Moara, Constantin Prodaniuc, toate casele afectate de furtuna de sâmbătă după-amiază erau noi. Pagubele produse de furtună au fost doar materiale, nefiind înregistrate cazuri de persoane rănite. Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, colonelul Ion Burlui, a declarat că primăria din Moara a întocmit un raport preliminar cu privire la pagubele produse la cele cinci locuinţe. Ion Burlui a adăugat că în perioada imediat următoare o comisie formată din reprezentanţi ai Prefecturii, Consiliului Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii vor face o evaluare exactă a pagubelor.
De precizat că până luni dimineaţa judeţul Suceava se află sub incidenţa unei avertizări de cod galben de vânt puternic. Iniţial avertizarea a fost valabilă până duminică dimineaţa.
(27 iun 2011, 13:00:32