Laptele praf acordat gratuit, de către stat, copiilor cu mame care nu pot alăpta, va face obiectul unui control al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, care urmăreşte să stabilească gradul în care primăriile din judeţ s-au ocupat de distribuirea acestui produs către beneficiari.
Conducerea instituţiei este interesată să afle dacă laptele praf acordat gratuit, printr-un program al Ministerului Sănătăţii, zace sau nu în depozitele primăriilor în timp ce bebeluşii care nu pot fi hrăniţi la sân nu au ce mânca. Verificările sunt întreprinse în condiţiile în care multe primării, printre care Zvoriştea, Todireşti, Moldova Suliţa, Stoieşti sau Ciprian Porumbescu, nu aduc la Direcţia de Sănătate Publică documentele justificative, adică acele acte care arată ce cantităţi de lapte praf au fost eliberate şi cui.
Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu, a declarat ieri că, în această lună, au fost făcute modificări la lista privind condiţiile de acordare a laptelui praf pentru copiii de 0-12 luni, care nu beneficiază de lapte matern, aplicându-se criteriile medicale şi nu cele sociale.
A fost completată lista cu afecţiunile ce nu le permit mamelor să alăpteze
El a spus că a fost completată lista cu afecţiunile ce nu le permit mamelor să alăpteze, introducându-se epilepsia şi insuficienţa hepatică, şi a adăugat că trebuie încurajată alăptarea la sân, nefiind indicată introducerea laptelui praf dacă nu există cauze fiziologice.
Tot în baza ultimelor reglementări, a precizat responsabilul de relaţiile cu presa al DSP Suceava, mai pot beneficia de lapte praf şi bebeluşii care nu se recuperează în primele două săptămâni de la naştere şi nu iau în greutate, înregistrând mai puţin de 500 de grame.
„Medicii de familie sunt cei care trebuie să decidă care dintre copiii înscrişi pe listele lor se încadrează în criteriile prevăzute de Ministerul Sănătăţii şi au dreptul la gratuitatea oferită de stat. În fiecare lună, doctorii informează Direcţia de Sănătate Publică cu privire la cantităţile de lapte praf necesare, care îl va distribui în teritoriu, la primării, de unde mamele şi-l pot ridica, în baza unei prescripţii eliberate de medicul de familie”, a precizat Adrian Popescu.
2.468 de kg de lapte praf, achiziţionate de DSP, pentru a doua parte a lui 2011
El a adăugat că DSP Suceava a achiziţionat pentru următoarele cinci luni ale anului o cantitate de 2.468 de kilograme de lapte praf, însemnând 6.171 de cutii a câte 400 de grame fiecare, care vor ajunge pentru 400 sugari.
„Este vorba de o cantitate în valoare de 75.000 lei, care ar trebui să fie suficientă. Totuşi, Ministerul Sănătăţii a informat că stocurile se pot suplimenta, în funcţie de solicitări. Practic, fiecare copil va beneficia, pe an, de lapte praf în valoare de 187,5 lei”, a adăugat Adrian Popescu.
Anul trecut şi în primele şase luni din 2011 au beneficiat de lapte praf gratuit 2.400 de bebeluşi din judeţ, care, din diverse motive, nu au putut fi alăptaţi. Pentru aceşti copii, statul a cheltuit 605.000 lei, bani cu care s-au achiziţionat 22.000 de kilograme de lapte praf, respectiv 55.000 de cutii.
Laptele praf, acordat gratuit doar pe bază de reţetă eliberată de medicul de familie
Conform noilor reglementări, laptele praf formulă pentru sugari se acordă gratuit, pe bază de prescripţie medicală eliberată de medicul de familie, numai pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni care nu beneficiază de lapte matern şi care se încadrează în următoarele criterii: au mame care prezintă contraindicaţii ale alăptării ca urmare a unor boli grave, şi anume TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, epilepsie, eclampsie, scleroză în plăci, insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză; au mame infectate cu HIV sau care fac tratamente cu citostatice, diazepine, anticonvulsivante, anticoagulante, radioizotopi, consumă droguri, sunt dependente de alcool sau tutun, vicii care determină intoxicaţii ale copilului.
Categoriile de copii care au dreptul la gratuitate
De asemenea, au dreptul la gratuitate copiii sănătoşi la care se constată o creştere nesatisfăcătoare (sub limita inferioară a normalului
vârstei), din cauza absenţei laptelui matern. Potrivit legii, creşterea nesatisfăcătoare a copilului va fi consemnată în fişa de consultaţie medicală a acestuia, după evaluarea, de către medicul de familie/medicul specialist pediatru sau neonatolog, a tehnicii de alăptare şi a curbei ponderale.
Decizia privind acordarea laptelui praf se ia numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii: copilul nu a recuperat greutatea de la naştere după două săptămâni de viaţă; copilul cu vârsta cuprinsă între 0-8 luni creşte în greutate cu mai puţin de 500 g/lună; copilul cu vârsta mai mare de 8 luni creşte în greutate cu mai puţin de 250 g/lună; este vorba de un copil adoptat, aflat în familie de plasament sau cu mamă decedată.