Aşa-zisul jaf de la Ipoteşti, de duminică dimineaţă, a fost infirmat de ancheta poliţiei, oamenii legii stabilind că a fost vorba doar de o reglare de conturi, după un conflict la o terasă din centrul municipiului Suceava.
Victima, un tânăr de 29 de ani, din Bosanci, Vasile B., reclama că, duminică dimineaţă, în jurul orei 6:30, taxiul în care se afla a fost blocat de un autoturism, din care au coborât trei indivizi, care l-au luat la bătaie şi l-au tâlhărit de 2.000 de euro.
Poliţiştii care s-au ocupat de caz confirmă întregul scenariu, mai puţin tâlhăria.
În realitate, susţin oamenii legii, Vasile B. se afla duminică dimineaţă pe terasa unui restaurant din centrul Sucevei. La un moment dat, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a avut o altercaţie cu o tânără care se afla şi ea pe terasa respectivă, Anca D., în vârstă de 24 de ani, pe care a lovit-o şi a jignit-o.
Un alt tânăr, Ionuţ P., de 29 de ani, a intervenit în scandal şi i-a cerut lui Vasile B. să-i ceară scuze fetei, însă acesta a refuzat, s-a ridicat de la masă şi a plecat cu un taxi spre localitatea de domiciliu.
Intenţionând să-i dea o lecţie, Ionuţ P., însoţit de un alt tânăr, Daniel C., de 22 de ani, şi de o a treia persoană, rămasă încă neidentificată, au urmărit taxiul şi l-au blocat în trafic pe raza comunei Ipoteşti.
Pentru a-l scoate pe tânărul din Bosanci din maşină au spart un geam lateral, iar apoi au început să-i dea pumni şi picioare.
Cei doi suspecţi identificaţi până în prezent de poliţie au recunoscut că au distrus autoturismul taxi şi l-au lovit pe Vasile B., însă neagă cu vehemenţă că ar fi luat vreun leu de la victimă.
„Cercetările sunt continuate cu cei doi suspecți în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire şi alte violenţe şi distrugere, în vederea identificării celui de al treilea suspect şi stabilirii condiţiilor producerii evenimentului”, se precizeză într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.