Înjunghiat de soţie în burtă, cu un cuţit de bucătărie, un tânăr în vârstă de 31 de ani le-a spus medicilor că s-a tăiat singur, în încercarea de a-şi pune capăt zilelor.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în urmă cu două zile, la Spitalul Judeţean Suceava a fost internat, prin transfer de la spitalul din Vatra Dornei, Ioan D., din comuna Iacobeni, tânărul având o plagă înjunghiată abdominală.
Tânărul a susţinut că şi-a provocat singur tăietura, încercând să se sinucidă, însă în cele din urmă a recunoscut că soţia i-a băgat cuţitul în burtă, în urma unui scandal în familie.
În urma verificărilor făcute de poliţişti s-a stabilit că agresiunea dintre cei doi soţi a avut loc în noaptea de miercuri spre joi (15/16 iunie a.c.).
În noaptea cu pricina, în jurul orei 2:00, cei doi soţi se aflau într-un bar de pe raza comunei Iacobeni şi s-au luat la ceartă pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
În timp ce mergeau spre casă, Ioan D. şi-a lovit soţia, Ileana D., în vârstă de 32 de ani.
Ajunşi la domiciliu, cei doi soţi au continuat să se certe, femeia ameninţându-şi soţul că va pleca de acasă, împreună cu cei trei copii minori. Ioan D. şi-a mai lovit încă o dată soţia, însă de această dată femeia a pus mâna pe un cuţit de bucătărie şi şi-a înjunghiat soţul în burtă, după care a părăsit locuinţa cu doi dintre copii, plecând la fratele ei, care locuieşte în apropiere.
Ileana D. s-a întors dimineaţă acasă, însă împreună cu soţul ei au hotărât ca bărbatul să se trateze acasă.
Câteva ore mai târziu, însă, starea de sănătate a lui Ioan D. s-a agravat, iar soţia acestuia a apelat, prin 112, serviciul de ambulanţă.
Victima a fost dusă iniţial la spital la Vatra Dornei, iar ulterior transferată la Suceava.
„Cercetările continuă, iar în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale va fi efectuată încadrarea juridică a faptei”, se precizează în comunicatul poliţiei.