Amenzile pe care inspectorii sanitari le vor aplica pentru nerespectarea legislaţiei din domeniul sănătăţii publice vor creşte considerabil, în unele cazuri chiar şi de zece ori. Aşa prevede un proiect de act normativ, prin care se urmăreşte „modificarea corespunzătoare a cuantumului amenzilor prin corelarea acestora cu gravitatea riscului pentru sănătate al neconformităţilor constatate şi în corelaţie cu sancţiunile aplicate de către alte autorităţi”, astfel încât să se asigure, printre altele, „protejarea populaţiei prin îmbunătăţirea activităţilor, serviciilor şi produselor cu impact asupra stării de sănătate”.
„La ora actuală, amenzile sunt cuprinse între 300 şi 4.000 de lei. În baza noilor reglementări, sancţiunile vor varia între 1.500 şi 40.000 de lei”, a spus şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Ludovic Abiţei.
Amenzi de până la 40.000 de lei
Potrivit proiectului de lege, cele mai mari amenzi vor fi aplicate pentru absenţa autorizaţiei sanitare de funcţionare, funcţionarea după emiterea deciziei de suspendare a activităţii sau de retragere a autorizaţiei sanitare de funcţionare, neremedierea deficienţelor constatate cu ocazia controalelor, nerespectarea obiectului de activitate, nerespectarea termenelor de remediere a deficienţelor, abateri care se sancţionează cu amendă de la 20.000 la 40.000 de lei.
„În general, aceste măsuri au rolul de a creşte nivelul de atenţie. Totuşi, inspectorii evită să dea sancţiuni mari, deşi legislaţia le permite acest lucru. Există alternative la amendă, cum ar fi termenele de conformare, pentru corectarea greşelilor. Însă, în cazul în care indicaţiile tale nu sunt respectate, deşi tu ai creat cadrul legal pentru a evita o sancţiune, înseamnă că eşti sfidat şi obligatoriu recurgi la amendă”, mai spune dr. Ludovic Abiţei.
Luna trecută, inspectorii DSP Suceava au aplicat şapte amenzi, în valoare totală de 11.400 de lei. Totodată, au fost emise două dispoziţii de încetare temporară a activităţii şi au fost date 45 de avertismente.