Începând cu data de 15 iulie 2011, sucevenii care nu îşi asigură locuinţele riscă să fie amendaţi, valoarea sancţiunilor fiind cuprinse între 100 şi 500 de lei. Prefectul de Suceava, Sorin Popescu, a precizat că în judeţ ar trebui să fie asigurate 258.092 de locuinţe, însă până în momentul de faţă doar pentru aproape 8.000 dintre acestea au fost încheiate asigurări obligatorii. Termenul limită până la care pot fi încheiate asigurările obligatorii de locuinţe este 15 iulie 2011. După această dată vor fi aplicate amenzi de către primarii localităţilor, sau de către persoanele împuternicite în acest sens. „Facem un apel către cetăţenii judeţului Suceava şi către autorităţile publice locale, să înţeleagă importanţa implementării prevederilor legale privind asigurarea locuinţelor. Sperăm că până la data de 15 iulie 2011, toate locuinţele din judeţul Suceava vor fi asigurate”, a declarat prefectul judeţului Suceava.
Sorin Popescu a subliniat că în cazul producerii unor calamităţi, proprietarii locuinţelor afectate nu vor mai beneficia de sprijin de la bugetul de stat, despăgubirile urmând a fi achitate doar în baza poliţei de asigurare încheiate. El a explicat că în cazul persoanelor fizice beneficiare de ajutor social şi care au în proprietate construcţii cu destinaţie de locuinţă, asigurarea locuinţelor împotriva dezastrelor naturale se plăteşte de către Agenţia Naţională de Prestaţii Sociale, prin agenţia judeţeană.
Proprietarii de locuinţe pot încheia asigurări de 10 sau 20 de euro
Poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale, denumită PAD, este înscrisul care atestă încheierea contractului de asigurare a locuinţelor, în temeiul căruia asiguratorul se obligă să plătească asiguratului despăgubirea totală sau parţială pentru prejudiciile produse locuinţei, ca urmare a producerii riscului asigurat, şi are valabilitate o perioadă de 12 luni.
Prima de asigurare este de 20 de euro pentru locuinţele de tip A, respectiv construcţii cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic. Sumă asigurată pentru aceste locuinţe este de 20.000 de euro la cursul de schimb valutar al BNR.
Pentru locuinţele de tip B, construcţii cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic, prima de asigurare este de 10 euro. Pentru astfel de locuinţe, sumă asigurată este de 10.000 de euro la cursul de schimb valutar al BNR.
(13 iun 2011, 12:41:35