Călători pierduţi în timp, într-un tren arhaic, fabricat în 1940

Un tren fabricat în 1940, care şi-ar mai avea loc astăzi pe şine doar cel mult în scop turistic, continuă să circule zilnic pe o rută aparţinând CFR. Se întâmplă în judeţul Suceava, în zona de munte, autobuzul pe şine, cum îi spun localnicii, parcurând cu greu cei 34 de kilometri ai rutei pe care o acoperă. Un motor care huruie îngrozitor şi senzaţia că roţile trec peste bolovani, acestea sunt ingredientele călătoriei cu trenul care probabil făcea furori prin anii ‘40.

Luni, 6 iunie, ca în fiecare dimineaţă, la ora 4.32, când nici găinile nu s-au trezit bine, trenul personal 5771 Vatra Dornei – Dornişoara a plecat în cursă. În această zi, pe lângă cei câţiva navetişti care mergeau spre Dornişoara, în automotorul construit în 1940 s-au aflat şi reporterii Monitorului de Suceava.

În tren este întuneric, astfel că „naşul” vine la verificat biletele cu o lanternă. Navetiştii au abonamente, noi avem bilete, astfel că nu prea este rost de nici un bacşiş.

Zgomot, suspensii inexistente şi scaune reci   

Imediat ce anticul tren se pune în mişcare, ne confruntăm cu două mari probleme. Zgomotul făcut de motor, asemănător cu cel produs de un autobuz vechi, este extrem de puternic. Apoi trenul nu amortizează nici un fel de şoc, astfel că am putea compara lejer călătoria cu una într-un tractor. Scaunele, dispuse tot ca într-un autobuz, din plastic, sunt foarte reci, însă aceasta este o problemă minoră în comparaţie cu cele amintite mai sus.

Călătoria decurge încet, prin staţiile Roşu, Dorna Candrenilor, Floreni, de aici începând linia secundară ce duce spre Poiana Stampei. Linia se intersectează de mai multe ori cu şoseaua, astfel că putem observa şoferi supăraţi că sunt ţinuţi în loc pentru ca micuţul tren să poată trece.

Urmează haltele Podul Coşnei, Turbăria Stampei, Poiana Stampei şi Dorna Burcut. Până aici trenul este în grafic...

Episodul „copaci căzuţi pe linie” 

La scurt timp după ce porneşte spre ultima staţie, Dornişoara, sat component al comunei Poiana Stampei, apare un incident, grav la prima vedere. Mecanicul frânează brusc. În faţă, un copac mai gros şi unul subţire căzuseră peste linie, după furtuna din noapte. Totuşi, nimeni nu face o tragedie din asta. Mecanicul dă un telefon, în aşteptarea unui topor care să reteze copacii, în timp ce călătorii din tren îşi continuă somnul, mai ales că sistemul de încălzire al garniturii este pornit, pentru a compensa răcoarea firească din mijlocul pădurii, la o oră atât de matinală. În aproximativ jumătate de oră, apare şi un bărbat cu un topor, care eliberează imediat linia ferată, trenul continuându-şi drumul. De altfel, având în vedere că linia străbate zone extrem de greu accesibile, prin inima pădurii, aflăm că astfel de incidente sunt destul de frecvente.

Anticul tren, foarte necesar mai ales pentru sătenii din Dornişoara   

Conform datelor de pe biletul de călătorie, trenul personal trebuia să parcurgă cei 34 de kilometri ai cursei Vatra Dornei – Dornişoara într-o oră şi 25 de minute. Copacii căzuţi peste linie au făcut însă ca drumul să dureze aproximativ două ore.

Trenul reuşeşte însă să ajungă în Dornişoara aproape de ora de întoarcere spre Vatra Dornei, 6.22. Mecanicul ştie că trebuie să se grăbească, asta pentru că elevii din satul Dornişoara trebuie să ajungă la şcoală, la Poiana Stampei sau la Vatra Dornei. Brusc, călătoria retur devine animată, în tren urcându-se în jur de 25-30 de persoane.

Deşi vechi şi oferind condiţii de deplasare foarte proaste, trenul este totuşi util. Un angajat CFR ne explică că oamenii din Dornişoara nu prea au mijloace de transport spre „civilizaţie”, astfel că trenul este cam singura opţiune, mai ales pentru elevii care trebuie să ajungă dimineaţa, înainte de ora 8.00, la şcoală. În plus de asta, elevii sau pensionarii dau doar puţin peste doi lei pentru a ajunge până la Vatra Dornei, astfel că lipsa cruntă de confort şi zgomotul rămân în plan secund. Mai trebuie spus că la întoarcerea spre Vatra Dornei, automotorul parcurge cei 34 de kilometri în doar o oră şi 13 minute, asta pentru că nu mai are de dat prioritate trenurilor accelerat, în Gara Floreni.

Călători îndemnaţi să-şi cumpere bilete şi un „naş” care nu sare calul 

Atât în tren, cât şi în mai toate haltele, vedem afişe mari în care călătorii sunt îndemnaţi să-şi cumpere bilete. Ne uităm atent la controlorul din tren. Taie bilete unor călători, însă nu refuză banii întinşi de cei care merg una-două staţii. Trebuie să asigure un minimum de încasări, asta pentru că în caz contrar ruta ar fi scoasă din circuit şi unii angajaţi CFR şi-ar pierde locurile de muncă.

Una peste alta, ruta CFR Vatra Dornei – Dornişoara este una care are o oarecare utilitate şi care cu siguranţă ar avea mai mulţi călători dacă ar fi deservită de un tren care să ofere un minim confort şi care să ajungă la destinaţie într-un timp mai scurt.

Călătoria cu trenul vechi din 1940 este pitorească doar pentru cineva care îl foloseşte o singură dată, însă ca opţiune de transport zilnic este cu siguranţă un coşmar. 

Compensând parcă condiţiile proaste de confort, peisajul de pe acest traseu CFR este unul superb. Linia trece pe lângă casele răsfirate de la munte şi străbate kilometri întregi prin inima pădurii, oferind o privelişte greu de egalat.