Ofiţerii francezi care au făcut percheziţiile de acum câteva zile, la sediul mai multor societăţi care se ocupă cu plasarea forţei de muncă în Franţa, au plecat, ieri, de la Suceava, făcând precizări în legătură cu ancheta pe care o desfăşoară.
Din informaţiile pe care le deţinem, de la cele trei societăţi sucevene ar fi plecat la muncă în Franţa, în domeniul construcţiilor, sute de persoane, aproximativ 200 dintre acestea fiind identificate numai la ultimele controale.
Potrivit anchetatorilor, problema nu era munca la negru, aşa cum se credea iniţial, ci faptul că sucevenii sunt plătiţi cu sume necorespunzătoare muncii lor, angajatorii profitând de „sclavii” români pentru a frauda, anual, statul francez cu sute de mii de euro.
Poliţiştii francezi au luat cu ei şi documentele de la cele trei firme din municipiul Suceava, precum şi datele din calculatoarele ridicate în vederea efectuării de percheziţii informatice.
Vă reamintim că marţi, 7 iunie, în baza unei comisii rogatorii, mai mulţi poliţişti din Albertville – Franţa, însoţiţi de ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, au făcut trei percheziţii la tot atâtea societăţi de plasare a forţei de muncă în Franţa, firme cu sediul în municipiul Suceava.
Locurile de muncă erau intermediate de un sucevean stabilit în Franţa, individ care deţine parţi sociale la toate cele trei societăţi de plasare a forţei de muncă.
(10 iun 2011, 16:58:08