Conducerea Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava a primit dispoziţia de a înăspri acţiunile de control împotriva căruţaşilor care se deplasează pe drumurile naţional europene, mesajul fiind transmis într-o conferinţă de presă de către comisarul-şef Marin Moţoc, director adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Rutiere.
„Vă rog să dispuneţi măsuri de intervenţie în cazul acestei probleme, nu este normal ca şi în ziua de azi să avem printre cauzele principale de producere a accidentelor imprudenţa căruţaşilor. Fenomenul nu poate fi deocamdată eliminat, însă poate fi măcar diminuat”, a declarat Marin Moţoc, în cadrul unei conferinţe de presă susţine ieri, la Suceava, mesajul său vizându-i pe comisarul-şef Ioan Crap, adjunctul şefului IPJ Suceava, precum şi pe comisarul-şef Liviu Sfichi, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, aflaţi şi ei la întâlnirea cu presa. El a mai dispus ca după două săptămâni de controale să fie făcut un raport, care să fie prezentat şi mediei locale.
Această reacţie a lui Moţoc a fost una indusă, venind după ce reprezentanţii presei au ridicat această gravă problemă, a căruţelor care circulă în voie pe DN 2 şi DN 17, de multe ori pe timp de noapte, fără nici o semnalizare, ceea ce este sinonim cu un risc maxim de producere a unei tragedii.
De cealaltă parte, poliţiştii rutieri spun că au aplicat destul de multe amenzi căruţaşilor, însă efectul acestora este scăzut, în condiţiile în care cei mai mulţi nu le achită. Cât despre confiscarea calului şi a atelajului, aceasta a rămas până acum doar pe hârtie, marea problemă fiind lipsa unor spaţii pentru cazarea animalelor şi depozitarea căruţelor.
( 9 iun 2011, 11:13:21