miercuri, 8 iun 2011 - Anul XVI, nr. 133 (4731)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7849 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Din nou acasă

Suceveanul care şi-a sechestrat soţia şi doi călugări, trei ani de închisoare cu suspendare

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Omul de afaceri sucevean Sorin Leontin Rotariu, de 41 de ani, a fost eliberat luni seară din Penitenciarul Botoşani, după patru luni şi jumătate de arest preventiv. Măsura a fost luată în urma unei decizii a Judecătoriei Suceava, care s-a pronunţat în dosarul în care Rotariu era judecat pentru că a sechestrat, la începutul acestui an, într-un garaj, doi călugări aduşi de la o mănăstire din judeţul Neamţ, dar şi alte trei persoane, printre care şi soţia sa.

Magistratul care a analizat acest dosarl-a condamnat pe afacerist pentru şase capete de acuzare, iar pentru o a şaptea faptă a constatat încetarea procesului ca urmare a retragerii plângerii. Prin contopirea celor şase pedepse aplicate, inculpatul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Pedeapsa cea mai grea, de trei ani cu suspendare, a fost pronunţată pentru lipsirea de libertate în mod ilegal a Mariei Doina Rotariu, nimeni alta decât soţia sa. Tot cu privire la soţie, magistratul de caz a constatat încetarea procesului pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, deoarece femeia şi-a retras plângerea.

Tot pentru lipsire de libertate în mod ilegal, de această dată împotriva celor doi călugări aduşi de la mănăstirea Sf. Cruce din comuna Brusturi, judeţul Neamţ, lăcaş de cult la care proprietarul casei de schimb valutar mergea periodic şi dona diferite sume de bani, judecătorul a pronunţat condamnări cu suspendare.

Mai exact, pentru sechestrarea călugărilor Vasile Nacu şi Iacob Samsonescu, pedeapsa este de un an de închisoare cu suspendare. Tot un an cu suspendare este pedeapsa aplicată şi pentru sechestrarea altor două persoane, respectiv soţii Constantin şi Marinela Baranai.

În fine, a şasea infracţiune care i-a adus cinci luni de închisoare cu suspendare lui Sorin Leontin Rotariu este pentru uz de armă neletală.

 

Pistolul şi cele 71 de cartuşe, confiscate

Prin decizia de luni a Judecătoriei Suceava, afaceristul Sorin Leontin Rotariu a mai primit şi o serie de interdicţii, fiindu-i trasate, de asemenea, o serie de obligaţii. Cele mai importante sunt acelea de a urma un program de dezalcoolizare şi cursuri de consiliere psihologică, semn că magistratul care a analizat dosarul a ajuns la concluzia că bărbatul are serioase probleme de sănătate.

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea pistolului marca Reck deţinut de Rotariu, dar şi a muniţiei, respectiv 62 de cartuşe calibrul 9 mm cu capse percutate şi 9 cartuşe calibrul 9 mm cu capse nepercutate.

Judecătoria Suceava a mai stabilit şi ca afaceristul să se prezinte la anumite date fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, să anunţe orice schimbare de domiciliu şi orice deplasare care depăşeşte mai mult de opt zile, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, precum şi să anunţe informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

 

Un garaj de pe Mărăşeşti, „celulă” pentru mai mulţi oameni

Scenele care l-au ţinut pe Sorin Leontin Rotariu după gratii aproape cinci luni s-au petrecut la sfârşitul lunii ianuarie 2011, în garajul unui bloc de pe strada Mărăşeşti din municipiul Suceava.

Pentru că soţul ei dăduse în ultima perioadă în patima alcoolului şi căsătoria scârţâia serios, Maria s-a gândit să o salveze cumva.

Ceea ce a urmat avea să fie desprins parcă din filmele horror. Pe 28 ianuarie, Sorin Leontin Rotariu şi-a chemat soţia, doi vecini, care îi sunt şi cumetri, şi pe cei doi călugări, Vasile Nacu, în vârstă de 76 de ani, şi Iacob Samsonescu, de 51 de ani, şi i-a invitat în garajul de la demisolul blocului în care locuieşte.

Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul a prezentat pe un laptop un clip video cu mai multe imagini şi fotografii cu el şi soţia sa.

La un moment dat, însă, patronul casei de schimb valutar şi-a ieşit din fire şi a început să se certe cu soţia sa şi să devină agresiv. În scurt timp, acesta a scos un pistol, ameninţându-şi consoarta şi încuind uşa la garaj, spunându-le celor patru persoane din interior că nu au voie să iasă. Pentru a fi şi mai convingător, Rotariu a tras trei focuri de armă în podeaua garajului şi a început să-şi înjure soţia, pe care, au declarat ulterior martorii, a şi lovit-o.

Unul dintre vecini a sunat la 112 şi a alertat poliţia, care a deplasat la faţa locului inclusiv mascaţii Serviciului Poliţiei de Intervenţie Rapidă (SPIR). Un poliţist care îl cunoştea de mai multă vreme pe patronul casei de schimb valutar l-a rugat să iasă până afară, pentru a discuta cu el, iar odată ieşit din garaj, omul legii l-a imobilizat şi încătuşat. Ulterior, Rotariu a fost arestat, măsură care a fost prelungită până luni seară.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Suceveanul care şi-a sechestrat soţia şi doi călugări, trei ani de închisoare cu suspendare.
 Vizualizări articol: 3866 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.92/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.9 din 12 voturi
Suceveanul care şi-a sechestrat soţia şi doi călugări, trei ani de închisoare cu suspendare3.9512

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   .. trimis de
( 8 iun 2011, 11:23:50
si pistolul cand l-a cumparat si a facut testul psihologic? cand avea probleme cu capu' sau inainte?
2.   ROMANIA , UNIKAAA ... !!!!!!! trimis de
( 8 iun 2011, 12:12:45
Nimic nu mai mira pe nimeni cand e vorba de Romaia!Ce America,ce Occident,asta-i tara tuturor posibilitatilor si...imposibilitatilor!Poti sa faci orice:crime in serie,violuri pe capete,batai surori bune cu moartea,accidente care se lasa cu mortaciuni din cauza "criminalilor"de la volan gasiti manga de beti,sechestrari,etc,etc,etc.. esti 'tare-n parcare",daca ai "ochii dracului"din abundenta...le razi tuturor in nas,te scoti din orice, si le mai zici:...ati vazut,ba,cine-i Mandea ?...va... "fack you"de fraieri...Sa nu-mi spuna cineva ca nu-i asa,c-ar insemna ca-i diliman! Asta e...Totusi,cel care a fost "condamnat"in aceasta telenovela a fost unu' dintre calugari care,nu dupa mult timp,am inteles c-a dat...ortu popii!Fara suspendare...S-auzim numai de bine!Eventual,"Sa traiti bine"! Apropo,mai traiti ? !!
3.   Ce teste nene? trimis de
( 8 iun 2011, 14:10:28
testele psihologice si pshiatrice sunt niste aberatii pseudo-stiintifice, ca de altfel si domeniile cu pricina...

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei