Joi, 2 iunie, de Sărbătoarea Înălţării lui Iisus Hristos şi de Ziua Eroilor, la monumentul înălţat pe Vârful Gruiul Mare din Munţii Dornişoarei a avut loc o slujbă de comemorare a celor 60 de eroi români din Batalionul de grăniceri 56 Fălticeni, căzuţi în Primul Război Mondial.
La eveniment au participat Prea Sfinţitul Vasile Someşanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, cel care a avut iniţiativa ridicării monumentului de pe Vârful Gruiul Mare, primarul comunei Poiana Stampei, Elisei Todaşcă, consilieri locali şi reprezentanţi ai administraţiilor publice locale din comunele Tiha Bârgăului, Prundul Bârgăului şi Poiana Stampei, preşedinta ANTREC Bucovina, Niculina Vasiluţ, alte oficialităţi şi locuitori de pe Valea Bârgăului şi din Bucovina.
Preoţi şi diaconi din Ardeal şi Bucovina au oficiat o slujbă religioasă
Slujba religioasă a fost oficiată de către P.S. Vasile Someşanul împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din Ardeal şi Bucovina, răspunsurile la sfânta liturghie fiind date de măicuţele de la Sfânta Mănăstire Piatra Fântânele, în frunte cu stareţa stavrofora Pamfilia Solcan şi preotul duhovnic Protosinghel Gavril Hortz. După oficierea serviciului religios, mai mulţi elevi de la Grupul Şcolar „Radu Petrescu”, Prundul Bârgăului, coordonaţi de preotul Liviu Tomoioagă şi prof. Natalia Mălinaş, au prezentat un emoţionant moment literar-artistic, închinat celor care şi-au jertfit viaţa pentru neam şi ţară.
În încheiere, un pluton ala Batalionului 817 Artilerie „Petru Rareş” Prundul Bârgăului, condus de colonelul Octavian Cioancă, a prezentat onorul, după care la baza monumentului au fost depuse coroane de flori din partea Primăriei şi a Consiliului Local Poiana Stampei, a Mănăstirii Piatra Fântânele, a Grupului Şcolar „Radu Petrescu” Prundul Bârgăului.
În cuvântul de încheiere, Înaltul Ierarh s-a rugat „ca Dumnezeu să aşeze sufletele celor căzuţi alături de cei drepţi şi sfinţi” şi a evocat personalitatea păstorului Lazăr Bozga, cel care a descoperit groapa comună în primăvara anului 1917, a acoperit osemintele celor 60 de martiri şi a ridicat o troiţă. În 1986 a fost făcut un mic monument comemorativ din piatră, iar în 2005, prin grija I.P.S. Bartolomeu Anania, s-a ridicat monumentul actual.
Cei peste 300 de participanţi la eveniment au primit o gustare, colaci şi lumânare, „prin grija măicuţelor de la Piatra Fântânele, a consilierului local Ioan Motrescu, a familiei Cristian şi Adriana Bordieanu şi a altor credincioşi”, aşa cum am aflat de la Petrică Chiforescu, directorul Casei de Cultură Poiana Stampei.
Drapelul României, arborat pe Vârful Pietrosul Călimani
„A fost o zi deosebită, cu o mare încărcătură emoţională şi spirituală, pe care cei care s-au încumetat până la 1.800 de metri altitudine nu o vor uita curând”, a spus Elisei Todaşcă, primarul din Poiana Stampei.
După-amiază, un grup de temerari, în frunte cu P.S. Vasile Someşanul şi câteva măicuţe de la Piatra Fântânele, au continuat urcuşul şi au arborat drapelul României, donat de Primăria Poiana Stampei, la Sfânta Cruce, amplasată pe Vârful Pietrosul Călimani.
Pentru iubitorii de drumeţii care vor să ajungă pe Vârful Gruiul Mare, este recomandat un traseu montan care oferă o privelişte unică. Pornind din comuna Poiana Stampei, pe la Dornişoara, spre Tihul, apoi spre Gruiul Mare şi în doar patru ore puteţi „atinge” crucea aflată la cea mai mare înălţime din Carpaţii Orientali.