Un poliţist a ajuns, ieri, la “Urgenţele” Spitalului Judeţean Suceava, după ce a fost lovit cu o piatră în faţă, în urma unei intervenţii solicitate prin 112, pentru aplanarea unui scandal.
Ieri dimineaţă, la Postul de Poliţie al comunei Vereşti a fost reclamat faptul că un individ din localitate a intrat în curtea unei consătene, o ameninţă cu acte de violenţă şi i-a spart geamurile de la casă.
La faţa locului a mers unul dintre agenţi, care a constatat că cele reclamate se confirmă, scandalagiul fiind un anume Vasile Axinte, în vârstă de 51 de ani.
Când l-a văzut pe poliţistul care-i cerea să se liniştească, au declarat martorii, Axinte a început să-l ameninţe cu bătaia.
Agentul de poliţie şi-a sunat colegul cu care se afla de serviciu, acesta fiind deja în drum spre locul în care avea loc scandalul. Cel de-al doilea poliţist i-a cerut şi el lui Axinte să se calmeze, moment în care acesta a aruncat cu o piatră, lovindu-l pe omul legii în faţă.
Pentru imobilizarea lui Vasile Axinte, individ cunoscut cu afecţiuni psihice, a fost solicitat încă un echipaj de poliţie, de la Fântânele.
Întreg circul s-a terminat cu scandalagiul internat la Secţia de Psihiatrie Burdujeni, poliţistul lovit ajungând la “Urgenţele” Spitalului Judeţean Suceava.
Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care a dispus ca agresorul să fie expertizat psihiatric, pentru a se stabili dacă a comis faptele cu discernământ.
Vasile Axinte este cercetat pentru nu mai puţin de cinci infracţiuni: violare de domiciliu, distrugere, ameninţare şi două fapte de ultraj.
Un an şi jumătate de închisoare, după ce l-a bătut pe poliţist cu cătuşele
La începutul lunii aprilie, Judecătoria Suceava a decis condamnarea la un an şi jumătate de închisoare a unui individ, tot din Vereşti, care a bătut un alt poliţist din localitate.
Pe 7 septembrie 2010, Toader-Costel Ifrim (37 de ani) a bătut un poliţist cu cătuşele din dotarea acestuia, iar la audieri a declarat că nu îşi mai aminteşte nimic, dând vina pe alcool.
Scandalul a plecat de la faptul că poliţistul i-a reproşat agresorului că nu are număr de înregistrare la motoscuter.
( 7 iun 2011, 11:09:26