Povestea terifiantă a femeii lăsate fără anus de medicii suceveni

„Am avut 210 zile de spitalizare. Toate cele şapte luni au fost foarte dificile, nici nu vreau să-mi aduc aminte…Acum, la şapte ani de când am născut, eu fac încă treaba mare pe mine…”, aşa îşi începe povestea dramatică o femeie din Rădăuţi, cadru didactic la o unitate de învăţământ din municipiu, femeie care în urmă cu şapte ani a fost victima unei greşeli medicale.

Cristina M. a câştigat în instanţă, săptămâna trecută, despăgubiri de 200.000 de euro, după ce, în timp ce năştea într-una din sălile de naştere ale Spitalului Judeţean Suceava, cadrele medicale i-au efectuat defectuos o intervenţie care a provocat secţionarea sfincterului anal, leziune pentru care victima a necesitat peste 200 de zile de îngrijiri medicale.

Magistraţii Judecătoriei Suceava au decis că atât moaşa, cât şi medicul care au asistat la naştere se fac vinovaţi de vătămare corporală din culpă. Moaşa, Eugenia Răgăzan, în vârstă de 61 de ani, a primit o amendă penală de 20.000 de lei, iar doctorul, ginecologul Dumitru Drăgoi, patru ani de închisoare, interzicerea mai multor drepturi, printre care şi cel de a exercita profesia de medic pe o anumită perioadă.

Judecătorii au decis totuşi să dispună suspendarea pedepselor celor doi, dându-le un termen de încercare de doi ani şi patru luni, în cazul doctorului Drăgoi, respectiv un an în cazul moaşei. Instanţa a stabilit că în producerea nefericitului eveniment, doctorul are 70% din vină, iar moaşa 30%.

„Mi se făcuse şi mie bilet de externare, deşi nu fusesem anunţată în seara anterioară”

Cristina M. consideră că a fost tratată necorespunzător încă de la momentul când a născut în spitalul sucevean. „Am născut pe 26 iunie 2004, era într-o zi de sâmbătă. Duminică, a doua zi, mă simţeam foarte rău, am anunţat medicul de această situaţie, şi mi s-a spus că după naştere e normal să-mi fie aşa. După câteva ore m-am adresat din nou unei asistente, însă am fost pur şi simplu ignorată. A doua zi, la vizita de dimineaţă, am fost luată la rost de doctoriţa Pacu, care m-a făcut în toate felurile pentru că în timpul naşterii îl muşcasem de mână, din cauza durerilor, pe medicul care mă operase. Ce nu pot înţelege nici acum e faptul că nici unul dintre ei nu şi-a pus întrebarea de unde venise reacţia mea, de ce avusesem acele dureri…Luni seară au fost anunţate două paciente care urmau să plece a doua zi, însă a doua zi dimineaţă am avut o surpriză, în sensul că mi se făcuse şi mie bilet de externare, deşi nu fusesem anunţată în seara anterioară”, spune femeia.

Externată, deşi putea muri în orice clipă

După ce a fost externată, starea ei de sănătate s-a agravat continuu, iar după discuţia mamei sale cu o asistentă din Rădăuţi, când a aflat că este în pericol de moarte, s-a internat din nou la Suceava. 

„În cele din urmă am ajuns acasă, la Rădăuţi, deşi starea mea nu se ameliorase. Mă durea partea stângă a corpului, fusesem apăsată puternic la operaţie, dar ce era mai rău era faptul că nu mă puteam controla, scăpam materii fecale…Biata mea mamă mă îngrijea permanent, mă spăla, mă muta când într-o cameră când în alta, iar starea mea se agrava, îmi era din ce în ce mai rău…Nu mai puteam să mă ridic în nici un fel din pat, deşi urma să-mi scoată firele de la operaţie, situaţie anormală. A sosit apoi şi momentul când a venit asistenta să-mi scoată firele şi atunci am observat, din reacţia pe care a avut-o dumneaei, că nu era ceva în regulă. A cerut numărul de telefon al mamei mele şi fără să aud eu, i-a spus să mă ducă de urgenţă la spital pentru că situaţia era gravă şi puteam muri…Iniţial nu am reacţionat aşa cum ar fi trebuit, m-am gândit în primul rând la fetiţă, trebuia alăptată permanent, trebuia avut grijă de ea…Asistenta care fusese acasă a sunat-o din nou pe mama după două zile şi a întrebat-o dacă mă internase şi care mai era starea mea. Când a aflat că eram acasă, i-a reproşat mamei că mă va avea pe conştiinţă toată viaţa dacă nu mă duce urgent la spital, pentru că voi muri. Am ajuns la spitalul din Rădăuţi, eram deja în stare gravă, condiţii în care am fost transferată cu o ambulanţă la Suceava. Ajunsă acolo, am fost internată cu <cântec>, la început nici nu m-au băgat în seamă, dar în cele din urmă am ajuns într-un salon doar eu şi fetiţa mea. Când am povestit că scăpam materii fecale, m-au urcat pe o masă şi mi-au introdus feşe în anus, ca să nu se mai întâmple acest lucru, după care mi-au recomandat să nu mai mănânc două-trei zile ca să nu mai iasă nimic din mine…Toate acestea în condiţiile în care eu alăptam fetiţa care era cu mine…”, a povestit Cristina M.

„Aveam o gaură pe unde îmi vedeam toate intestinele”

Pentru că a considerat că nu este tratată corespunzător şi după ce i se sugerase să meargă în altă parte, Cristina M. a decis să se interneze la Iaşi, însă a reuşit acest lucru abia după ce mama ei a vrut să sesizeze o echipă de televiziune care se afla întâmplător în spitalul ieşean, în condiţiile în care iniţial fusese refuzată.

„Pentru că la Suceava nu se întrezărea nici o îmbunătăţire a stării mele de sănătate, familia mea a hotărât să mă ducă la Iaşi, după ce i se sugerase acest lucru, discret, de către specialiştii de la Suceava. Am ajuns acolo şi, după ce am fost consultată de o doctoriţă de la Spitalul <Sfântul Spiridon>, mi s-a spus că necesit o operaţie care se face în mod frecvent şi la Suceava, deci nu aveam ce căuta acolo. Mai mult, doctoriţa mi-a explicat că un copil care avea atunci 10 sau 12 zile nu putea să intre în spital. Ajunsesem într-o situaţie, într-o stare în care nu mai ştiam cum să procedăm, ambulanţa plecase, eram a nimănui în mijlocul spitalului şi căutam o ieşire…În acel moment mama a văzut o echipă de la Antena 1 şi s-a îndreptat spre ea, să le spună de cazul meu... Se pare că reacţia mamei a fost cea mai bună, pentru că imediat am fost internată şi mi s-a acordat toată atenţia. Am fost operată şi vă spun că nu vreau să treacă nici cel mai mare duşman al meu prin ce am trecut eu atunci când mi-am revenit după operaţie… În partea stângă, jos, aveam o gaură pe unde îmi vedeam toate intestinele, apoi foloseam o pungă pentru necesităţi…”, a continuat femeia.

„Am scăpat de anus contra naturii, a fost repus pe normal circuitul, însă cu repercusiunile de rigoare”

După internarea de la Iaşi şi după o perioadă de câteva luni deosebit de grele, femeia a fost operată la Bucureşti.

„Am ajuns la Rădăuţi, urmând ca după trei luni să merg din nou la control. Am revenit la Iaşi în octombrie, m-au consultat şi mi-au spus că totul e bine şi că urma o nouă operaţie după o săptămână. M-am întors acasă şi am decis să mă vadă şi medicul chirurg rădăuţean Corfaru. Doctorul m-a consultat şi mi-a spus: <Fătucă, dacă vrei să ai măcar 10-20 la sută şanse să scapi de anus contra naturii, trebuie să laşi să treacă măcar cinci –şase luni, nu fă prostia să te operezi acum>. L-am ascultat pe medic, însă am mers la Bucureşti, la un alt control, la Spitalul <Carol Davilla>. Acolo mi-au confirmat cele spuse de medicul din Rădăuţi, nu puteam fi încă operată, nu se închisese fistula, însă necesitam o altă intervenţie chirurgicală pentru refacerea uterului. Au încercat să-mi facă şi o altă operaţie reparatorie pentru musculatura de la anus, însă au reuşit într-o foarte mică măsură. Acum, la şapte ani de la naştere, eu fac încă treaba mare pe mine… Ca să revin la acea perioadă, am stat încă o bucată bună de vreme cu pungă, câteva luni, şi în ianuarie 2005 am revenit la Bucureşti, unde am fost din nou operată. Am scăpat de anus contra naturii, a fost repus pe normal circuitul, însă cu repercusiunile de rigoare…După operaţia din octombrie medicii mi-au spus să nu îndrăznesc să rămân gravidă pentru că risc să-mi pierd uterul. Şi de atunci tot am avut probleme…”, a mai arătat mama fetiţei care peste trei săptămâni va împlini şapte ani.

Nu există nici o dovadă că operaţia va reuşi

Hotărârea de a-i acţiona în instanţă pe medic şi pe asistentă a venit după ce tânăra a ajuns la Medicina Legală şi după ce a considerat că şi acolo a fost nedreptăţită

„Am decis să ajung în instanţă cu problema mea, după ce m-a nemulţumit expertiza Medicinii Legale din Suceava. Vreau să vă spun că mă nemulţumeşte hotărârea instanţei pentru că am solicitat 500 de mii de euro, deşi nu ştiu dacă toţi banii din lume mă vor face vreodată sănătoasă. Eu am nevoie de bani pentru a merge la o clinică în străinătate unde să încerce să mă facă bine, deşi nu există nici o dovadă că operaţia va reuşi. Vreau să vă spun că în această perioadă dificilă am avut un sprijin deosebit din partea familiei, în special din partea mamei şi a soţului meu. La fel, la serviciu, unde am găsit înţelegere din partea colegilor şi a conducerii unităţii unde lucrez. Apoi să nu uit toţi prietenii care m-au susţinut şi m-au ajutat. Faptul că am putut merge la serviciu, că nu s-a ţinut cont că am un handicap, m-a ajutat foarte mult…”, a ţinut să precizeze Cristina M.

„Fetiţa nu m-a recunoscut, s-a uitat la mine şi a început să plângă”

Absenţa îndelungată de acasă, în perioada spitalizărilor, a făcut ca relaţia fiică-mamă să aibă de suferit.

„Între soţul meu şi fiica mea este o relaţie deosebită, pentru că fetiţa a fost crescută de către el. Simt că ea este mai apropiată de el şi cred că este, cumva, normal acest lucru…Îmi aduc aminte că, la un moment dat, când am revenit acasă după o perioadă lungă de spitalizare, m-am apropiat de leagănul fetiţei şi ea nu m-a recunoscut, s-a uitat la mine şi a început să plângă... Nu doresc nimănui să treacă prin ceea ce am trecut eu…”, a mai spus femeia din Rădăuţi.