Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Irimie, s-a declarat nemulţumit de faptul că în judeţul Suceava se vor deschide doar două centre medicale de permanenţă. Irimie a spus că intenţionează să aibă o discuţie „neprietenească” cu cei din conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, în condiţiile în care i se confirmă informaţiile potrivit cărora în judeţ ar urma să fie amenajate doar două astfel de centre.
Cristian Irimie a declarat că mai mulţi primari din judeţ i-au spus că sunt dispuşi să amenajeze astfel de centre pe teritoriul localităţilor pe care le conduc.
„Suceava este un judeţ întins, şi din cunoştinţele mele şi din discuţiile pe care le-am avut personal cu unii primari de localităţi mari, rurale şi urbane, există posibilitatea şi sprijinul autorităţilor publice locale pentru organizarea mult mai multor centre de permanenţă. Dacă se confirmă că nu au organizat decât două astfel centre, vom avea o discuţie neprietenească”, a spus Irimie.
Secretarul de stat a mai adăugat că medicii de familie îşi pot rotunji veniturile dacă îşi vor desfăşura activitatea în cadrul unui centru de permanenţă, în condiţiile în care alocarea bugetară a fost suplimentată pentru plata orelor de gardă la astfel de centre.