Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a aplicat amenzi de peste 300.000 de lei (trei miliarde de lei vechi) firmelor la care au fost găsiţi angajaţi care lucrau fără forme legale. Şeful ITM Suceava, Ionuţ Creţuleac, a declarat că în cursul lunii mai au fost verificate 278 de societăţi comerciale, la 20 dintre acestea fiind găsiţi salariaţi la negru. Creţuleac a spus că la cele 20 de societăţi comerciale au fost găsite 37 de persoane care lucrau fără forme legale, cele mai multe în domeniul construcţiilor. El a arătat că amenzile s-au aplicat în baza prevederilor noului Cod al Muncii. Valoarea totală a sancţiunilor pentru firmele care aveau muncitori la negru se ridică la suma de 310.000 de lei. Şeful ITM Suceava a spus că la o firmă de construcţii din comuna Mălini au fost găsiţi cinci muncitori care lucrau fără forme legale.
Ionuţ Creţuleac a mai declarat că verificările au fost efectuate împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Garda Financiară şi Jandarmeria Suceava.
„Considerăm că participarea echipajelor de jandarmi au constituit un real sprijin pentru inspectorii de muncă în activitatea de control, având ca principal obiectiv depistarea cazurilor de muncă nedeclarată. În mod concret, la desfăşurarea controlului în teren, echipajele de jandarmi au ajutat la identificarea corectă a persoanelor care erau în activitate, evitând de această dată situaţii de obstrucţionare a controlului cu care ne-am confruntat preponderent în zona construcţiilor şi a exploatării forestiere”, a spus Creţuleac.
( 2 iun 2011, 12:28:03