Poştăriţa care a reclamat la poliţie că a fost tâlhărită în plină zi, la drumul mare, de peste 15.000 de lei, va fi testată cu detectorul de minciuni.
Pentru a înlătura suspiciunile care planează în acest caz, anchetatorii i-au propus Cătălinei Hriţcu (41 de ani), din municipiul Suceava, să meargă la poligraf, iar poştăriţa a acceptat, testarea propriu-zisă urmând să aibă loc peste câteva zile.
În funcţie de concluziile specialistului poligraf, poliţiştii care se ocupă de caz vor şti dacă femeia minte sau spune adevărul atunci când susţine că a fost atacată de un individ, la ieşirea din Iţcani, la marginea drumului european 85, individ care i-a pus cuţitul la gât şi i-a smuls geanta în care se aflau nu mai puţin de 15.069 de lei.
Fapta s-ar fi petrecut în urmă cu exact o săptămână, pe 24 mai.
Anchetatorii au suspiciuni cu privire la veridicitatea reclamaţiei, întrucât poştăriţa a reclamat fapta după aproximativ o oră de la comiterea presupusului jaf.
Cătălina Hriţcu le-a explicat anchetatorilor că tâlharul i-a luat şi cartela din telefonul mobil şi din acest motiv nu a putut să reclame imediat fapta.
Femeia, însă, au mărturisit judiciariştii, a fost confuză în declaraţii şi nu a putut da date despre semnalmentele agresorului, deşi tot ea a declarat că nu aveau faţa acoperită.
Poştăriţa nu a reuşit să le spună oamenilor legii nici cu ce maşină au fugit tâlharul şi nici ce număr de înmatriculare avea autoturismul acestuia.
Anchetatorii urmează să stabilească dacă, într-adevăr, angajata Poştei Române a inventat tot acest jaf sau atitudinea victimei are drept cauză spaima suferită de aceasta în timpul tâlhăriei.
„Eram sub stare de şoc. Când vezi cuţitul, aproape să-ţi taie gâtul... eram foarte speriată. S-a întâmplat într-o fracţiune de secundă”, mărturisea Cătălina Hriţcu.
(31 mai 2011, 11:55:55