Elevii de clasa a XII-a ai Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Suceava au participat ieri la ultimul curs din viaţa lor de liceeni, un curs festiv, în cadrul căruia cei mai buni dintre cei mai buni au fost premiaţi.
230 de elevi, din opt clase a XII-a, îmbrăcaţi în robe festive, alături de profesori şi părinţi emoţionaţi, au umplut ieri sala mare a Casei de Cultură Suceava.
Cursul festiv a început emoţionant cu intonarea imnului „Gaudeamus Igitur”, după care au fost prezentaţi diriginţii claselor a XII-a din această promoţie, iar apoi, rând pe rând, fiecare absolvent a păşit în faţă, pe scenă, pentru a-şi primi premiile.
În cadrul cursului a fost acordată Diploma de Onoare a Colegiului Naţional „Petru Rareş”, cea mai înaltă distincţie a colegiului, care se acordă în fiecare an unuia dintre absolvenţii clasei a XII-a, în încercarea de a stimula şi aprecia şi alte calităţi, în afara celor strict academice, calităţi pentru care sistemul nostru de învăţământ nu prevede recompense speciale, dar care sunt atât de necesare pentru un tânăr care aspiră la o carieră de succes.
Opt candidaţi pentru Diploma de onoare
Opt elevi au fost selecţionaţi pentru acordarea acestei distincţii, câte unul din fiecare clasă terminală, însă numai unul a obţinut titlul. Diploma de onoare a Colegiului Naţional “Petru Rareş” 2011 i-a fost acordată elevei Emma Ganciu, din clasa a XII-a G, care, pe parcursul tuturor anilor de studiu, s-a remarcat prin spirit altruist, creator, gândire pozitivă, perseverenţă, deschidere spre nou, umor şi consideraţie faţă de cei din jur, a cărei prezenţă şi activitate în viaţa şcolii a constituit un exemplu.
„În prima etapă, fiecare clasă a XII-a îşi desemnează prin vot direct un reprezentant care, în opinia lor, satisface condiţiile din motivaţie. În a doua etapă, profesorii, prin vot secret, aleg pe unul din cei opt. În seara precedentă cursului se deschide urna şi se numără voturile. Câştigătorul primeşte o plachetă omagială şi un premiu în bani din partea conducerii şcolii”, a declarat directoarea colegiului, Daniela Dungeanu.
Performanţele elevilor, răsplătite de conducerea şcolii
Pe lângă Diploma de onoare, în cadrul festivităţii a fost acordat şi Premiul „Frieda Vigder”. Acest premiu este constituit în onoarea şi amintirea Friedei Vigder, care a fost director al liceului „Petru Rareş” în perioada 1957 – 1963. Premiul constă într-o diplomă şi o sumă de bani acordată anual de Ica Manas Zloczower, nepoata Friedei Vigder, profesor universitar la Case Western Reserve University, Cleveland SUA. Este al doilea an consecutiv când se acordă acest premiu unui elev cu performanţe deosebite la învăţătură, în activităţile sociale, şi cu o situaţie materială mai puţin bună. Premianta din acest an a fost Ana Maria Cajvanu.
Cursul festiv a continuat cu acordarea diplomelor de excelenţă, distincţii oferite de fiecare catedră/comisie metodică din şcoală „celui mai bun” la disciplina respectivă (după rezultatele la olimpiade şi concursuri).
Festivitatea dedicată absolvenţilor acestei promoţii s-a încheiat cu „Momentul gimnaziştilor”, care constă în citirea şi aplaudarea celor 34 de absolvenţi (în acest an) care sunt elevii colegiului încă de la începutul clasei a V-a.