O femeie rănită într-un accident rutier deosebit de violent, petrecut sâmbătă dimineaţă, pe DN 17, în apropiere de Stroieşti, a fost preluată ieri de un elicopter şi dusă la un spital din Bucureşti.
Carmen Zorin, din Suceava, se afla la volanul unui VW Golf când i s-a făcut rău şi a intrat brusc pe contrasens, izbindu-se într-un camion de 24 de tone, încărcat cu nisip, care circula regulamentar. În urma incidentului, femeia a rămas blocată în interiorul maşinii, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi scoasă dintre fiarele contorsionate. Ea a fost internată iniţial la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, în secţia de Chirurgie Generală, cu multiple leziuni în zona capului, toracelui şi coloanei. Potrivit medicilor care s-au ocupat de caz, Carmen Zorin a suferit contuzii craniene şi toracice, fracturi costale şi un traumatism lombar.
În cursul zilei de ieri, la insistenţele familiei, femeia a fost transferată la un spital din Bucureşti, în vederea efectuării unei operaţii. Carmen Zorin a fost preluată de un elicopter în jurul orei 12.00 şi internată în clinica de Neurochirurgie Bagdasar Arseni din Capitală, pentru o intervenţie chirurgicală la coloană.
(25 mai 2011, 11:30:34