Rafalele de ploi torenţiale căzute ieri după-amiază au creat probleme în municipiul Suceava, unde pompierii au intervenit în patru locaţii aproape simultan.
Alarma s-a dat puţin după ora 17.00, mai întâi la ieşirea din oraş spre Ipoteşti, la Uzină, unde cantitatea mare de apă şi canalul înfundat au făcut ca strada să devină impracticabilă, două maşini rămânând blocate până la intervenţia pompierilor.
O altă situaţie de urgenţă a fost înregistrată pe strada Cernăuţi, unde un copac doborât de furtună a rupt un cablu de la reţeaua telefonică şi apoi a căzut în drum, blocând un sens de mers. De asemenea, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au mai intervenit la scoaterea apei dintr-un bloc inundat, pe strada Ilie Ilaşcu, şi în George Enescu, unde apa intrase într-un magazin.
Ca la fiecare ploaie torenţială, canalizarea nu a făcut faţă cantităţii de apă căzute, circulaţia fiind îngreunată pe mai multe străzi din Suceava.
La nivel de judeţ, deşi s-au înregistrat ploi torenţiale însoţite şi de grindină, până aseară, la închiderea ediţiei, nu se solicitase intervenţia echipajelor ISU.
Furtuna de ieri după-amiază era aşteptată în judeţ, pe parcursul zilei de ieri fiind emise Coduri galbene de avertizare care anunţau ploi torenţiale, rafale de vânt şi grindină şi care vizau localităţile Buneşti, Suceava, Horodniceni, Moara, Stroieşti, Todireşti, Arbore, Grăniceşti, Milişăuţi, precum şi Moldoviţa, Suceviţa, Ostra şi Solca.
(25 mai 2011, 12:46:45