Un adolescent în vârstă de 13 ani a suferit leziuni cranio-cerebrale grave, după ce a căzut de la balcon, de la o înălţime de circa trei metri.
Incidentul s-a petrecut în weekend, iar victima, Cătălin P., din Suceava, a fost transportată iniţial la Spitalul Judeţean de Urgenţă, de unde a fost transferată la o clinică din Iaşi, pentru o posibilă intervenţie chirurgicală.
„Pacientul era conştient în momentul internării, ceea ce este un semn bun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Suceava, dr. Tiberius Brădăţan.