Duminică, 22 mai, ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia slujba de sfinţire a Bisericii din satul Dornişoara, comuna Poiana Stampei.
Răspunsurile la strană vor fi date de Corala ”Andrei Mureşanu” de la Bistriţa-Năsăud.
După cum a precizat preotul paroh Constantin Jbanca, prima târnosire a acestui aşezământ care poartă hramul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” a avut loc în anul 1946, iar de atunci şi până în prezent au oficiat serviciile divine şapte preoţi slujitori. Mai multe lucrări şi reparaţii au fost efectuate în timp, până ca edificiul de cult să ajungă în forma în care se află astăzi.
“La acest eveniment sunt invitaţi credincioşi de pretutindeni, pentru că este un moment de mare bucurie pentru întreaga comunitate” a precizat preotul Jbanca.