O gestionară de la o casă de schimb valutar din municipiul Suceava a reclamat la poliţie că a fost înşelată prin metoda „şmen” cu suma de 1.000 de lei.
Incidentul s-a petrecut joi după-amiază, în jurul orei 18:00.
La casa de schimb valutar cu pricina, de pe strada Ana Ipătescu, s-au prezentat la intervale apropiate de timp doi bărbaţi. Primul dintre ei a rugat-o pe gestionară să-i schimbe suma de 2.100 de lei (formată din trei bancnote a câte 500 de lei şi trei bancnote a câte 200 de lei), în bancnote de 100 de lei.
Angajata i-a dat 21 de bancnote de câte 100 de lei, însă bărbatul i-a dat teancul de bancnote înapoi, rugând-o să îi schimbe în bancnote de o valoare mai mică.
Între timp, în sediul casei de schimb intrase încă un individ, cel mai probabil complice de-al primului, care i-a spus unei alte angajate că vrea să cumpere 1.000 de euro.
Iritat, chipurile, de faptul că tranzacţia cu clientul din faţa sa durează prea mult, cel de-al doilea bărbat a strigat către cele două angajate că vrea să cumpere 1.000 de euro, continuând să vorbească şi distrăgându-le atenţia.
Primul client şi-a primit înapoi cei 2.100 de lei, gestionara care a încercat să-i schimbe banii spunându-i că nu are bancnote mai mici.
Deşi s-au grăbit să-l servească şi pe cel de-al doilea client, care dădea impresia că se grăbeşte foarte tare, acesta a renunţat să mai facă tranzacţia şi a părăsit sediul casei de schimb valutar.
La scurt timp, însă, gestionara şi-a dat seama din ce cauză cei doi bărbaţi au plecat în grabă.
Din cele 21 de bancnote a câte 100 de lei, primise înapoi doar 11.
Înşelată prin „şmen”, în faţa băncii
La începutul acestei luni, poliţiştii au fost sesizaţi despre un nou caz de „şmen”, petrecut tot în zona centrală a municipiului Suceava.
Victima, o femeie de 59 de ani, a fost acostată de un tânăr necunoscut care s-a oferit să-i schimbe valuta pe care tocmai o ridicase de la unitatea bancară.
Femeia a acceptat să schimbe 500 de euro, însă după efectuarea tranzacţiei, deşi tânărul îi numărare în faţă suma în lei, a observat că nu a primit toţi banii şi că lipsesc nu mai puţin de 1.100 de lei.
Judiciariştii explică că metoda „şmen” constă în aceea că, în momentul în care număra banii în faţă victimei, indivizii cu astfel de preocupări trag pe după degete o parte din bancnote şi îi dau impresia păgubitului că i-au dat înapoi întreaga sumă de bani.
(21 mai 2011, 17:46:31