Surdo-mutul care în primăvara anului trecut şi-a omorât soţia în timp ce aceasta făcea baie a fost condamnat ieri de judecători în prima fază a procesului. Tribunalul Suceava a considerat că Vasile Pavăl, de 48 de ani, este vinovat de moartea Luminiţei Pavăl, iar pentru infracţiunea de omor calificat l-a trimis în puşcărie pentru 15 ani. Soluţia nu este definitivă şi poate fi atacată în instanţele superioare. Instanţa a mai decis ca mama femeii omorâte să primească daune morale de 45.000 de lei de la Vasile Pavăl.
Luminiţa Pavăl a fost găsită moartă în seara zilei de 28 aprilie 2010, iar medicii legişti au stabilit că femeia şi-a găsit sfârşitul strânsă de gât. De cealaltă parte, Vasile Pavăl a negat acuzaţiile, susţinând că şi-a găsit consoarta fără suflare şi că probabil aceasta a decedat ca urmare a consumului exagerat de băuturi alcoolice (n.r. - victima avea o alcoolemie de 3,15 la mie).
Cei doi soţi, ambii cu deficienţe de auz şi vorbire, erau căsătoriţi de aproximativ 25 de ani şi aveau împreună o fată, Ramona Pavăl (căsătorită Petriceac), dar în această perioadă certurile şi bătăile deveniseră o obişnuinţă.
Testat de două ori la detectorul de minciuni
Testat iniţial la detectorul de minciuni de la Suceava, Vasile Pavăl a ieşit sincer. Ulterior, el a fost dus şi la poligraful de la IPJ Bacău, de data aceasta specialistul stabilind că bărbatul minte la întrebările critice: „Când ai intrat în baie, în seara de 28 aprilie 2010, soţia ta era moartă?”, respectiv “Tu ai omorât-o pe soţia ta în seara de 28 aprilie 2010?”. Referitor la leziunile identificate pe corpul neînsufleţit al soţiei sale, apărarea lui Vasile Pavăl a fost aceea că, după ce şi-a găsit soţia fără suflare în cadă, a scos-o afară, prinzând-o cu mâinile de gât.
Cu toate astea, legiştii din Suceava, Iaşi şi Bucureşti au dat acelaşi verdict: crimă – asfixie mecanică prin sugrumare.
O comisie formată din nouă medici specialişti şi profesori universitari doctori a concluzionat că leziunile interne şi externe de la nivelul gâtului nu au putut fi produse post-mortem.
Fiica îşi ruga tatăl să nu o mai bată pe mamă
Scandalurile dintre cei doi soţi şi violenţa de care dădea dovadă Vasile Pavăl au fost confirmate şi de fiica acestora, Ramona Petriceac. Aceasta a mărturisit că tatăl ei o agresa destul de des pe mama ei, în special când aceasta consuma băuturi alcoolice. La începutul lui 2010 a fost nevoită să sune la poliţie, pentru că mama ei era snopită în bătaie.
Fata soţilor Pavăl le-a arătat anchetatorilor şi un mesaj pe telefonul mobil pe care i l-a trimis tatălui ei acum câteva luni, când nu se afla acasă, şi a aflat că Vasile Pavăl îşi bate iar soţia.
“Te rog din sufletul meu, nu o mai bate. rezolvăm noi. doar suntem o familie şi aşa vom rămâne. te rog frumos”, e textul sms-ului respectiv.