Strada Republicii din Suceava, cea care duce de pe strada Mihai Viteazul până în faţa Direcţiei de Finanţe, prin spatele complexului Bucovina, pe care se circulă zilnic extrem de greu din cauza maşinilor parcate pe ambele sensuri de mers, a fost blocată în totalitate, ieri, în jurul prânzului. S-a întâmplat în apropiere de curba dinainte de intrarea pe strada Vasile Bumbac, lângă Direcţia de Finanţe, după ce o autospecială de marfă a rămas în mijlocul străzii, pentru că nu era spaţiu suficient pentru a trece.
În scurt timp, în spatele vehiculului s-au adunat zeci de maşini, strada rămânând blocată minute în şir. Asta până când mai mulţi şoferi şi-au unit forţele şi au mutat pur şi simplu din loc autoturismul care blocase practic circulaţia.
Dacă maşina oprită în stânga microbuzului era trasă până lângă bordură, cealaltă, din dreapta, un Fiat Punto cu numărul de înmatriculare SV-10-KXM, era parcată în bătaie de joc, şoferul având în faţă un spaţiu de aproape un metru, pe care nu l-a valorificat.
„Este bătaie de joc, e adevărat că strada e îngustă, nu sunt locuri de parcare şi fiecare se descurcă cum poate, dar să laşi maşina cu spatele în drum fără să te intereseze e prea de tot. Deja am pierdut clientul la care trebuia să ajung”, striga supărat un şoferi de taxi blocat în spatele microbuzului.
Şoferul maşinii care a blocat traficul nu şi-a făcut apariţia în zonă, chiar şi după ce Fiatul fost mutat din loc, spaţiul de trecere pentru autoturisme rămânând extrem de îngust.
Parcările neregulamentare sunt extrem de des întâlnite pe strada îngustă din zona Direcţiei de Finanţe Suceava. În anii anteriori, poliţiştii de la Biroul Rutier Suceava au aplicat numeroase amenzi şoferilor care blocau traficul prin parcări neglijente, însă, în ultima perioadă, sancţiunile de acest gen au fost mai rare, volumul mare de muncă făcându-i pe oamenii legii să se ocupe mai puţin de această problemă a parcărilor, de multe ori deloc minoră.
(18 mai 2011, 13:53:29