O locuinţă de pe strada 28 Noiembrie din municipiul Suceava, a cărei proprietară este plecată în străinătate, a fost spartă de hoţi, anunţă Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Luni seară, Secţia de Poliţie Burdujeni a fost sesizată de Maria L., în vârstă de 60 de ani, despre faptul că, în perioada 11-16 mai a.c., persoane necunoscute au pătruns în locuinţa fiicei sale, care este plecată la lucru în Spania, şi au sustras mai multe bunuri şi îmbrăcăminte.
La o primă inventariere, din locuinţa cu pricina lipseau un televizor, un DVD-player, un cuptor cu microunde, mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi o lenjerie de pat, bunuri estimate la circa 2.500 de lei.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.
În urmă cu două zile, poliţiştii de la Vereşti, cu sprijinul colegilor de la Biroul Poliţiei Rurale Suceava, au reuşit să-i identifice pe indivizii care au spart, în noaptea de 10/11 februarie şi în noaptea de 1/2 mai, o casă şi o societate comercială de pe raza comunei. Suspecţii sunt şase tineri din Vereşti, cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani, de la care s-a reuşit şi recuperarea în mare parte a prejudiciului: o unitate PC, un monitor LCD şi un aparat de cafea.
„Autorii sunt cercetaţi în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat”, precizează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.