Tatăl fetiţei abandonate sâmbătă într-un container de gunoi în Rădăuţi vrea să-şi crească copilul în Anglia. Cel puţin aşa le-a spus ieri asistenţilor sociali de la Direcţia de Asistenţă Socială Rădăuţi şi Protecţia Copilului Suceava.
Mama copilului abandonat într-un container de gunoi din cartierul rădăuţean Mihai Viteazul a fost transferată ieri la o clinică de psihiatrie din municipiul Iaşi, după ce sâmbătă a fost internată la secţia Psihiatrie din Spitalul Municipal Rădăuţi.
În cursul zilei de ieri, tatăl fetiţei, Mihai C., de 35 de ani, s-a prezentat la Direcţia de Asistenţă Socială Rădăuţi, unde şi-a exprimat dorinţa de a creşte copilul.
„Mama fetiţei a fost transferată la un spital de specialitate din Iaşi, iar tatăl copilului s-a prezentat la noi şi a declarat că intenţionează să ia fetiţa şi să se ocupe de creşterea ei în Anglia”, a declarat asistenta socială Cristina Tocariuc, de la Direcţia de Asistenţă Socială Rădăuţi.
Poate să-şi „câştige” copilul în instanţă
Directorul executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Margareta Isăilă, ne-a declarat ieri că Protecţia Copilului a demarat o anchetă în acest caz.
„În primul rând, am cerut o anchetă socială de la Primăria Rădăuţi. În paralel, facem şi noi propria anchetă. Tatăl fetiţei a venit ieri la Protecţia Copilului Suceava pentru a vorbi cu psihologii şi asistenţii sociali ai instituţiei despre viitorul copilului. Personal, cred că tatăl poate să-şi <câştige> copilul în instanţă”, a declarat Margareta Isăilă.
Tot ea ne-a spus că aşteaptă şi un diagnostic pus de medici mamei care şi-a abandonat copilul la gunoi. În funcţie de rezultatul anchetei sociale, dar şi în funcţie de ce spun medicii şi psihologii, mama minorei riscă să fie decăzută din drepturile părinteşti.
Dacă tatăl fetiţei nu convinge autorităţile că poate să-şi crească singur copilul, mai mult, în Anglia, după cum şi-a exprimat el dorinţa, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava poate decide unde va ajunge fetiţa.
Una dintre variante ar fi plasamentul la un asistent maternal profesionist.
Salvată de un poliţist
Tânăra din municipiul Rădăuţi este cercetată după ce şi-a abandonat fetiţa în vârstă de trei luni într-o geantă, într-o ghenă din oraş. Sâmbătă, în jurul orei 11:30, bebeluşul a fost descoperit de către un rădăuţean într-un container de gunoi menajer situat între blocurile 14 şi 16 de pe strada Mihai Viteazul din municipiul Rădăuţi. Salvatorul copilului abandonat este Constantin Ursu, agent principal la Poliţia oraşului Milişăuţi, care l-a găsit pe copil în buncăr şi a sunat mediat la 112. Copilul a fost luat de o ambulanţă şi transportat la spital. Bebeluşul era îmbrăcat curat, iar la o mânuţă avea o brăţară, cel mai probabil din aur.
A fost transportat imediat la spital şi diagnosticat ca „normoponderal, eutrofic, perfect sănătos”, conform celor afirmate de şefa secţiei Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi, doctor Ecaterina Gabor.
Născută în Anglia, abandonată în România
Mama copilului abandonat a fost identificată de Dan Diaconescu, locatarul unui apartament din vecinătatea locului unde se depozitează gunoiul menajer, când femeia a venit să-şi recupereze bebeluşul. În acel moment, locatarul a sunat la 112.
Femeia, în vârstă de 25 de ani, a fost condusă la poliţie, unde a declarat că pe fondul unei căderi psihice a decis să abandoneze copilul, iar ceva mai târziu, când şi-a dat seama ce făcuse, s-a întors ca să-l recupereze. Fetiţa s-a născut pe 24 februarie, în Anglia, conform celor spuse de femeia care se întorsese în ţară cu copilul cu câteva zile înainte de sărbătorile de Paşti.
(17 mai 2011, 11:51:11