Agenţi ai Serviciului de Poliţie Rutieră şi colegi de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră au fost mobilizaţi, la finele săptămânii trecute, într-o acţiune de control în trafic în localităţile din zona frontierei cu Ucraina, fiind vizaţi şoferii care încalcă legislaţia rutieră şi eventualele transporturi de produse de contrabandă.
Pe linie de încălcare a legislaţiei rutiere, în cele câteva ore de control, poliţiştii au constatat numeroase abateri grave, aplicând un număr de 358 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 40.000 de lei.
Raziile în trafic s-au desfăşurat sâmbătă şi duminică seara, în prima zi acţionându-se până la ora 4.00, iar în a doua până la miezul nopţii.
Au fost constatate cinci infracţiuni, fiind depistaţi doi şoferi fără permis, doi care conduceau maşini ce nu erau înmatriculate şi unul aflat sub influenţa alcoolului. De asemenea, alţi 12 conducători auto au fost lăsaţi fără permise de conducere, opt dintre ei pentru că se aflau sub influenţa alcoolului, trei pentru depăşirea limitelor de viteză cu peste 50 de kilometri la oră şi unul pentru depăşire neregulamentară.
„Am vizat în cadrul acestui control şi numeroasele maşini înmatriculate în Marea Britanie, mulţi dintre şoferii acestora circulând fără asigurarea obligatorie în România ori fără a avea vehiculele înmatriculate. Aceste controale vor continua şi în săptămânile următoare, autoturismele de acest gen fiind cel mai des întâlnite în localităţile din zona Rădăuţi-Siret ”, a declarat comisarul-şef Liviu Sfichi, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava.
Anul trecut, în perioada verii, în doar câteva luni de zile, poliţia a depistat aproape 60 de şoferi care conduceau maşini înmatriculate în Marea Britanie ce nu aveau asigurare valabilă în România. Pentru a-şi putea recupera plăcuţele de înmatriculare şi a reveni în trafic, şoferii sunt obligaţi să achite o amendă cuprinsă între o mie şi două mii de lei şi să facă dovada achitării poliţei de asigurare.
(17 mai 2011, 15:17:24