Un şofer care, beat la volan, a provocat un accident mortal, a primit din partea instanţei interdicţia de a mai conduce timp de şapte ani de zile, această măsură fiind una complementară pedepsei primite, de patru ani de închisoare cu suspendare. Decizia a rămas definitivă şi irevocabilă, procesul încheindu-se la mai bine de doi ani şi jumătate de la producerea tragediei.
A omorât o femeie din maşina care circula regulamentar din sens opus
Şoferul care nu mai are voie să conducă până în 2018 se numeşte Dan Timoficiuc şi este din Ipoteşti. El a produs un accident de o gravitate extremă, în care culpa i-a aparţinut în totalitate.
S-a întâmplat pe 17 septembrie 2008, pe DJ 208A, la ieşirea din Ipoteşti spre Bosanci. Conform constatărilor poliţiei de la acea vreme, Timoficiuc, atunci în vârstă de 33 de ani, conducea un autoturism VW Golf, iar la un moment dat a intrat brusc pe sensul opus de mers. Aici a lovit frontal un alt autoturism VW, condus de Elena Perijoc, o femeie din Udeşti. Din păcate, pentru aceasta din urmă impactul a fost fatal, femeia murind doar pentru că s-a aflat în faţa unui şofer inconştient. De asemenea, în urma impactului violent, alte patru persoane din cele două maşini (inclusiv şoferul vinovat) au ajuns la spital.
Încă de la spital, medicii au observat că şoferul din Ipoteşti prezenta halenă alcoolică, starea de ebrietate fiind confirmată ulterior de rezultatele probelor biologice de sânge.
Patru ani de închisoare cu suspendare, termen de încercare de şapte ani
După un lung proces, la exact doi ani de la accident, în septembrie 2010, şoferul a fost condamnat de Judecătoria Suceava, decizia rămânând definitivă şi irevocabilă pe 14 aprilie 2011, în urma sentinţei emise de magistraţii Curţii de Apel de Suceava.
Pedeapsa în sine poate fi considerată destul de blândă: patru ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de şapte ani, sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava.
„Pe perioada termenului de încercare, printre măsurile pe care trebuie să le respecte inculpatul cea mai importantă este aceea de a respecta obligaţia de a nu conduce nici un vehicul pe drumurile publice”, precizează instanţa, măsura fiind valabilă în intervalul 14.04.2011 – 13.04.2018.
Numeroşi şoferi cu dosare penale, scoşi pe tuşă minimum un an de zile
„Doresc să salut această decizie a instanţei, care scoate din trafic o lungă perioadă de timp un şofer care a provocat o adevărată tragedie. Este de apreciat faptul că în ultima perioadă judecătorii anulează mult mai frecvent permisele de conducere ale şoferilor care comit infracţiuni, în acest fel excluzându-i din trafic o perioadă de timp, dar mai ales dându-le un semnal clar că nu scapă atât de uşor precum aveau impresia, doar cu o pedeapsă cu suspendare”, a declarat comisarul-şef Liviu Sfichi, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava.
El a arătat că de regulă şoferii care se aleg cu dosare penale pentru consum de alcool, fără a fi implicaţi în accidente, sunt scoşi pe tuşă prin hotărâri judecătoreşti pe o perioadă de un an de zile. El a arătat că a mai existat acum câteva luni de zile o decizie judecătorească prin care unui şofer i s-a interzis să mai iasă în trafic timp de cinci ani, interdicţia de şapte ani de zile din cazul şoferului din Ipoteşti fiind însă de departe cea mai mare.
(17 mai 2011, 11:45:29