Tinerii dornici să-şi petreacă timpul liber într-un mod plăcut, în mijlocul naturii, sunt aşteptaţi să se alăture voluntarilor din Polonia, care vor veni în tabăra de la Poiana Micului să se ocupe de marcarea traseelor turistice din judeţul Suceava.
Anul acesta, tabăra din Poiana Micului este organizată de Asociaţia “Obcinile” în perioada 23 mai – 6 iunie. Marcarea traseelor turistice va fi efectuată de grupe de voluntari, formate din două-patru persoane, sub îndrumarea unor specialişti.
“Aşteptăm doritori pentru marcarea traseelor în pădurile noastre, această activitate fiind mai mult recreare, nu muncă. Asociaţia <Obcinile> va asigura gratis teren pentru corturi, împreună cu locuri de grătar, apă potabilă, coşuri de gunoi, parcare, loc pentru spălat, magazin alimentar la o distanţă de 100 de metri şi primul ajutor în caz de accident. Cei care doresc pot servi masa la locuitorii din apropiere, fără costuri mari. De asemenea, localnicii pot asigura şi cazare, la preţuri convenabile, în case cu apă caldă şi WC”, a declarat conducătorul taberei, preşedintele asociaţiei “Obcinile”, Lucas Iuraszek.
Înscrierile în tabără se pot face la numărul de telefon 0740 512 936.
Voluntarii de anul trecut, care au participat la prima ediţie a acestei tabere, au fost invitaţi într-o excursie în Polonia, pentru un schimb de experienţă.
Asociaţia “Obcinile” are ca obiectiv activarea turistică a satelor poloneze dar şi a mănăstirilor din Bucovina, obiectivele turistice de pe traseele marcate de voluntari urmând să fie reprezentate pe o serie de hărţi publicate în limbi de circulaţie internaţională, nu doar în polonă şi română.
Asociaţia îşi propune marcarea traseelor turistice de mers pe jos, a celor de bicicletă şi a unor trasee hipice în zona centrală a judeţului Suceava (de la râul Moldova, până la drumul care vine de la Rădăuţi, la Câmpulung Moldovenesc, la nord, şi de la râul Moldoviţa la est, până la linia Rădăuţi - Păltinoasa). Proiectul a fost conceput sub egida Uniunii Polonezilor din România.
Proiectarea, pictarea, întăblierea şi omologarea traseelor turistice se va realiza în parteneriat cu Salvamont şi Direcţia Silvică Suceava, precum şi cu primăriile pe terenurile cărora se vor face lucrările de marcare.