Doi minori, în vârstă de 12, respectiv 15 ani, au furat mai multe bijuterii cu diamante din casa unui om de afaceri din comuna Fundu Moldovei, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 22.000 de lei. Bijuteriile îi aparţineau soţiei omului de afaceri.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, furtul a fost sesizat la Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc, joi seară, în jurul orei 21:50, de către păgubită, Viorica T., în vârstă de 58 de ani.
Femeia le-a povestit judiciariştilor câmpulungeni că persoane necunoscute i-au intrat în casă, printr-o uşă lăsată deschisă, şi au sustras cinci inele şi trei brăţări din aur, pe care erau montate diamante.
Poliţiştii au reuşit să dea în scurt timp de urma hoţilor, aceştia fiind identificaţi în persoana celor doi minori, de 12, respectiv 15 ani, din comuna Pojorâta, reuşind să recupereze de la aceştia toate bijuteriile furate.
„Autorii sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.
(15 mai 2011, 14:25:19