Un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, au dat cu subsemnatul la poliţie şi li s-au recoltat probe biologice de sânge, după ce anchetatorii nu au putut stabili cert care dintre ei se afla la volan, în momentul producerii unui eveniment rutier. Toată povestea din acest caz începe duminică după-amiază, în jurul orei 17.00, când un apel la 112 a anunţat poliţia despre un accident rutier petrecut pe DJ 208, în satul Dolheştii Mici, comuna Dolheşti.
Un copil în vârstă de zece ani scăpase ca prin minune fără leziuni, după ce o maşină se izbise în bicicleta cu care acesta se deplasa. Copilul a reţinut câteva date de identificate ale maşinii, astfel că în scurt timp poliţia a ajuns la autoturismul implicat în accident. Anchetatorii bănuiau că la volan s-a aflat un bărbat, însă femeia a susţinut că ea conducea. În aceste condiţii, li s-a solicitat ambilor soţi să sufle în etilotest, însă aceştia au refuzat. Au fost duşi în cele din urmă la Spitalul Municipal Fălticeni, unde li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În funcţie de rezultatul verificărilor şi de rezultatelor probelor de sânge, se vor lua măsurile legale împotriva conducătorului auto. În urma accidentului nu au fost persoane rănite, rezultând doar pagube materiale, respectiv distrugerea bicicleteişi avarierea uşoară a autoturismului”, a declarat inspectorul principal Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.