O gospodărie din comuna Doroteia a fost făcută scrum, în numai câteva ore, în cursul zilei de ieri, în urma unui scurtcircuit produs la un cablu electric deteriorat, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Incendiul a fost anunţat la dispeceratul pompierilor, ieri dimineaţă, la ora 8:30, la faţa locului fiind trimise efective ale Gărzii de intervenţii Gura Humorului, împreună cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă ale localităţilor Frasin şi Stulpicani.
Nu mai puţin de patru autospeciale de pompieri au intervenit pentru stingerea flăcărilor, care cuprinseseră mai toată gospodăria, incendiul fiind lichidat în jurul orei 11:00.
„Au ars acoperişul casei, pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi, mansarda, pe o suprafaţă de 40 metri pătraţi, şura şi adăpostul de animale, pe o suprafaţă de 130 de metri pătraţi, magazia de lemne, pe o suprafaţă de 20 de metri pătraţi, circa patru tone de fân şi zece metri cubi lemne de foc”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava, precizându-se că în incendiu au pierit 14 oi.